Facultatea de Științe Economice a USM a participat la activitățile organizate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în contextul ediției jubiliare a Săptămânii Internaționale – TEN, obiectivul fiind intensificarea colaborării și a schimbului de experiențe în învățământul superior.
Decana Facultății de Științe Economice a USM, Maria HĂMURARU, precum și cadrele didactice din cadrul facultății, Mihaela BALMUȘ-ANDONE, Galina LISA și Iuliana DRĂGĂLIN au fost membrele echipei care au reprezentat facultatea cât și instituția noastră.
Pe parcursul săptămânii internaționale, colegele de la FȘE au susținut o serie de lecții publice pentru studenții ULBS. Subiectele abordate s-au axat pe Turismul destinațiilor autentice în Republica Moldova, provocările pieței muncii din țara noastră, generarea ideilor de afaceri pentru Start-Up-uri, leaderii vs Manageri etc.
Activitățile au inclus și schimbul de experiență cu mediul academic de la Facultatea de Științe Economice (ULBS), inclusiv identificarea bunelor practici privind internaționalizarea studiilor prin dezvoltarea de noi parteneriate cu echipa ULBS.
Valorificând libertatea și conectivitatea mediului online, sesiunile destinate cadrelor academice și studenților au abordat o gamă largă de subiecte, precum:
- Competențe internaționale cheie;
- Tendințe în globalizarea economică și internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior;
- Educația transfrontalieră în instituțiile de învățământ superior;
- Cercetare și transfer de inovație;
- Tranziția verde și dezvoltarea durabilă;
- Echitate și calitate în educație.


English
Русский








