Suntem bucuroși să anunțăm că opt studenți francofoni de la Universitatea de Stat din Moldova au fost selectați să participe la Universitatea de Vară francofonă „Relații internaționale” / Université d’été francophone „Relations Internationales”. Sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București, evenimentul va avea loc la București, în perioada 1-5 iulie și va oferi participanților posibilitatea să abordeze teme, precum: relațiile internaționale, Francofonia, diplomația, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă și inteligența artificială. Totodată, studenții vor putea explora Bucureștiul și atracțiile turistice din Transilvania. Felicitări studenților noștri: • Gabriela Vicol, Daniela Popa, Ionela Panfilii și Nicoleta Vieru de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată (TILA) al Facultății de Litere. • Mihai Mădălina, Vascan Olivia și Alexandru Bordos de la Filiera francofonă a Facultății de Drept. • Stela Para de la Facultatea de Relații internaționale, Științe politice și administrative (FRIȘPA), specialitatea Relații internaționale. Participarea la acest eveniment va deschide noi orizonturi pentru dezvoltarea academică și profesională a studenților, iar la întoarcere, aceștia vor împărtăși experiențele lor cu colegii și profesorii. Adresăm mulțumiri profesorilor care au acompaniat studenții în această experiență, Organizației internaționale a Francofoniei (OIF) și Universității Politehnica din București pentru inițiativă și susținerea oferită. Mulțumim, de asemenea, Biroului național AUF Moldova pentru intermedierea eficientă a acestei acțiuni.

Published joi, 30 mai 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova invită comunitatea academică la lansarea unui nou ghid dedicat integrității în cercetarea științifică.

Biblioteca Centrală a USM, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI), organizează evenimentul de lansare a „Ghidului pentru identificarea și prevenirea practicilor prădătoare...

Institutul de Educație fizică și Sport/ USM a inițiat un nou program de microcalificare

A fost lansat un nou program de calificare parțială (microcalificare) ,,Masaj clasic și de remodelare corporală” cu durata de 180 ore (6 credite), dezvoltat de către...

Otilia Dandara – Noul rector ales al Universității de Stat din Moldova

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (C.D.S.I.) al Universității de Stat din Moldova informează comunitatea academică și opinia publică despre rezultatele scrutinului pentru funcția de Rector al...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved