Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, au marcat astăzi, 03 iunie, aniversarea semnării Tratatului de la Trianon.

În acest context, a fost organizată conferința publică cu genericul „Tratatul de la Trianon – Consecințe geopolitice, juridice și naționale”, reunind istorici din Republica Moldova, care au prezentat diverse perspective asupra semnificației și impactului Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920.

Participanți la eveniment au fost directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”,  Monica Babuc, directorul Institutului de Istorie al USM, Gheorghe Cojocaru, directorul Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brăteanu”, Constantin Corneanu, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, profesori, studenți și cadre didactice de la USM.

Conferința a fost organizată cu scopul de a promova o abordare academică obiectivă și riguroasă a Tratatului de la Trianon, de a contribui la o mai bună înțelegere a acestui moment important din istoria României și a Republicii Moldova și de a facilita un dialog constructiv între specialiști.

Tratatul de la Trianon a fost un act de pace semnat la 4 iunie 1920  la Trianon, Franța, între Ungaria și Puterile Aliate învingătoare din Primul Război Mondial. Tratatul a pus capăt oficial Imperiului Austro-Ungar și a dus la crearea mai multor state noi, inclusiv România, Cehoslovacia și Iugoslavia.

Published luni, 3 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”

Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 4-6 iunie, la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de...

Apel de participare la programul Visegrad Scholarship at the Open Society Archives, destinat cercetătorilor și jurnaliștilor

Departamentul de Cooperare Internațională al USM informează despre apelul de participare la programul Visegrad Scholarship at the Open Society Archives, destinat cercetătorilor, jurnaliștilor interesați să desfășoare...

Cursul „Evaluarea programelor publice” continuă la USM cu un nou grup de beneficiari

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved