Universitatea de Stat din Moldova a fost premiată pentru a treia oară consecutiv în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Pentru îndeplinirea angajamentului ferm de-a rămâne printre liderii învățământului superior din țară, echipa USM a muncit cu dedicație în anul 2023, fapt pentru care a fost răsplătită cu Premiul Mare la Concursul Marca Calității și cu Trofeul „Zeița Calității”, câștigat în cadrul Concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor”.

Instituției noastre i-a fost conferită și Diploma de onoare „Mercuriul de aur”, cu nominalizarea „Reputație și Încredere” la categoria „Servicii ce țin de educație și cultură”.

Aceste premii reconfirmă profesionalismul întregii comunități didactice și academice a USM, care prin activitatea zilnică, dăruire și abnegație contribuie la înaltele performanțe înregistrate de instituția noastră.

Ne ambiționăm, în continuare, să devenim tot mai buni și să aducem plus valoare învățământului superior din Republica Moldova.

Published joi, 6 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

La 76 de ani de la fondare, Universitatea de Stat din Moldova își continuă drumul spre modernizare și dezvoltare

Universitatea de Stat din Moldova își continuă drumul spre modernizare și dezvoltare. În ajunul împlinirii a 76 de ani de la fondare, senatorii USM au discutat...

Proiectul Biroului Național AUF „Internaționalizarea universităților din Republica Moldova”, implementat la Universitățile Francophonia din Nisa, Franța, prin intermediul profesorilor de la USM

Biroul național AUF Moldova a lansat în acest an proiectul „Internaționalizarea universităților din Republica Moldova”, acțiune importantă din cadrul Planului Național al acestei structuri. Proiectul prevede...

Invitație la masa rotundă „Specializarea inteligentă: de la concept academic la abordare politică” în cadrul proiectului Erasmus+ EUSHARE

Stimată comunitate academică, În perioada 10-13 octombrie 2022, vă invitam să participați la masa rotundă „Specializarea inteligentă: de la concept academic la abordare politică”, organizată de Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved