Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată cu succes la finala națională a competiției „Teza mea de doctorat în 180 de secunde” / „Ma thèse en 180 secondes”, la data de 11 iunie curent,  organizată de Biroul național al Agenției universitare a Francofoniei (AUF) în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Ambasada Franței în Republica Moldova, oficiul Erasmus+ Moldova și Agenția națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC).

Premiul I a fost câștigat de Ana RUSNAC, doctor în științe chimice, Universitatea de Stat din Moldova, care a impresionat juriul cu teza sa întitulată „Sinteza și proprietățile biologice ale combinațiilor coordinative a unor biometale cu tiosemicarbazone în baza 4-aminobenzoatului de etil”, cercetare realizată sub îndrumarea acad., prof. univ., dr. hab. în șt. chimice, Aurelian GULEA. Autoarea explorează chimia coordinativă, un domeniu fascinant care studiază combinațiile formate din molecule organice cu atomi donatori de electroni. În prezentarea sa, Ana Rusnac a demonstrat forță de argumentare, abilități remarcabile de utilizare a tehnicilor de vulgarizare a științei și o capacitate apreciabilă de a stabili o legătură puternică cu publicul.

De asemenea, Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată cu mândrie și de Cristina ENICOV, dr. în filologie, cu tema „Particularitățile lingvo-pragmatice ale enunțului averbal în discursul publicitar”, care a reușit să convingă juriul și audiența de importanța frazei averbale în comunicarea publicitară, evidențiind subtilitățile și eficacitatea acesteia în contextul limbii franceze contemporane.

Evenimentul, moderat de Claudia VISAN, Șefa Oficiului Național al Agenției Universitare a Francofoniei din Republica Moldova, a reunit personalități, precum: E.S., Paul GRAHAM, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Adriana CAZACU-TIGAIE, Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării și Adrian TĂNĂSESCU, Director adjunct proiecte la AUF-Europa centrală și orientală.

Concursul a fost deschis publicului larg, reunind prorectori, decani, directori ai școlilor doctorale, profesori universitari și studenți din universitățile membre AUF din țara noastră. Prin această competiție, organizatorii și partenerii și-au propus să promoveze și să dinamizeze cercetarea la nivel național, să consolideze dialogul dintre știință și societate și să pună în valoare francofonia în mediul universitar.

Felicitări Anei RUSNAC pentru această realizare deosebită și pentru contribuția sa remarcabilă la popularizarea științei! De asemenea, felicităm toți participanții pentru prestațiile lor extraordinare!

Mulțumim Biroului național AUF-Moldova pentru organizarea acestui eveniment de succes care subliniază importanța cercetării și a francofoniei în educație!

Published joi, 13 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved