Istoricul – un pod între trecut, prezent și viitor.

Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a organizat astăzi, o serie de activități dedicate Zilei Profesionale a Istoricului, marcată anual pe 18 iunie.

Evenimentul a reunit personalități marcante din domeniu, cadre didactice, studenți și masteranzi, dar și numeroși specialiști pasionați de istorie, evidențiind importanța studierii istoriei ca instrument fundamental pentru înțelegerea prezentului și construirea unui viitor mai bun.

La ședința festivă, desfășurată la Muzeul Național de Istorie au fost prezenți: secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana CAZACU; rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr., Igor ȘAROV; vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei, mem. cor., Ion HADÂRCĂ; directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, prof. univ. dr. hab. Eugen SAVA; directorul Institutului de Istorie, dr. hab. Gheorghe COJOCARU și alți reprezentanți ai instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar.

De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost decernate diplome de merit și distincții istoricilor pentru contribuțiile lor semnificative la studierea, cercetarea și promovarea istoriei naționale.

La final, cei prezenți au avut parte de un moment artistic, oferit de elevii Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, care au adus un strop de prospețime și emoție prin prestația lor, demonstrând talent, pasiune și dăruire pentru arta interpretativă.

Ziua Istoricului a constituit o ocazie specială pentru a celebra rolul esențial al istoricilor în promovarea valorilor naționale și educarea tinerei generații în spiritul respectului pentru trecut.

Published marți, 18 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind desfășurarea la USM a Conferinței naționale cu participare internațională Chișinău-Suceava

Invităm comunitatea academică, precum și specialiștii din domeniu la Conferința națională cu participare internațională, Chișinău-Suceava: „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate: istorie regională, perspective naționale...

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved