Echipa Universității de Stat din Moldova – din nou învingătoare! Sâmbătă, 06.03.2021, în incinta Sălii Sportive a Universității Tehnice a Moldovei a avut loc meciul de volei între echipele USM și „Dor UTM”, organizat în cadrul Campionatului Național la volei 2021. Partida, deși tensionată în unele momente, a decurs în favoarea noastră. S-au înregistrat următoarele rezultate: primele două seturi s-au finalizat la 25-18 și, respectiv, 25-19. Setul trei l-am cedat cu scorul de 23-25, iar setul patru l-am câștigat la diferență mare 25-15.

Echipa adversă a depus un efort considerabil pentru a-și adjudeca acest meci, mai cu seamă că la ultima partidă a pierdut cu același scor în Sala Polivalentă a Palatului Sporturilor al USM. Ambele echipe sunt ambițioase, deosebit de puternice și râvnesc la victorie. Fortuna a fost de partea celor mai buni – Universitatea de Stat din Moldova a învins categoric cu scorul de 3-1.

Felicitări USM! Felicitări antrenorilor și membrilor echipei!

Published miercuri, 10 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved