În ziua de 14 martie, Ziua Internațională a Matematicii, în întreaga lume au loc o mulțime de evenimente fascinante ce țin de Lumea Matematicii. Matematica este o sărbătoare pentru toți, căci „este un întreg Univers deschis pentru zborul imaginației, dar mai ales e o sărbătoare pentru minte”.

Facultatea de Matematică și Informatică a USM vă invită să vă alăturați festinului internațional.

Pe site-ul oficial al evenimentului https://www.idm314.org/ publicul larg se poate informa despre multitudinea de direcții care ne fac viața mai bună: analiza epidemiei, inteligența artificială, muzica digitală, jocuri la calculator, prognozarea timpului, studiul sateliților, tomografia, motoare de căutare, teoria jocurilor, detectarea fraudelor, telefonie mobilă, trafic aerian, ș.a. https://betterworld.idm314.org/# .

Publicul larg este provocat să creeze postere utilizând matematica în calitate de limbaj universal, pentru comunicarea ideii despre cum cu ajutorul matematicii putem face lumea mai bună. Vă îndemnăm să creați și să expediați posterul dvs. la usm.mathcs@gmail.com, care ulterior va fi încărcat pe platforma oficială sau să savurați cele peste 2000 de postere publicate https://www.idm314.org/2021-poster-challenge-gallery.html .

În contextul situației pandemice, evenimentul de celebrare a Zilei Internaționale a Matematicii va fi realizat și transmis online https://www.idm314.org/launch-2021-program.html .

Cu ocazia primei celebrări a Zilei Internaționale a Matematicii 2020 la Facultatea de Matematică și Informatică a USM, dr., conf. univ. Valeriu Ungureanu a realizat comunicarea Matematică modernă – între tradiție și viitor, pe care vă invităm să o urmăriți, accesând legăturile de mai jos:

Partea I https://fb.watch/48HEBkcbXp/

Partea II https://fb.watch/48HhgYpOgd/

Despre rolul matematicii în elaborarea sistemelor sau suporturilor decizionale, vă invităm să aflați din comunicarea dr., conf. univ. Boris Hâncu: Matematica – suportul fundamental al proceselor decizionale în societăți informaționale. 

Concluzia, exprimată unanim, e că matematica este fundamentală pentru dezvoltarea tuturor țărilor, domeniilor și că în Secolul Informației (XXI) viitorul specialist veritabil (informatician, chimist, fizician, biolog, economist, jurist etc.) se poate realiza numai prin cunoștințe în domeniul matematicii.

Astfel, în secolul XXI avem nevoie de cât mai multe „sărbători pentru minte”. În acest context Facultatea de Matematică și Informatică a USM este mereu în avangarda promovării matematicii atât în mediul academic, cât și pentru publicul larg, invitându-vă să alegeți matematica. Imaginați-vă doar pentru o clipă că ați reușit să contribuiți la înțelegerea și controlul răspândirii epidemiilor, în condițiile pandemiei Covid-19 – problemă globală a timpului nostru.

Notă informativă: Pentru celebrarea MATEMATICII și a rolului esențial al acesteia în viața fiecăruia, Societatea Internațională a Matematicii (IMU) a inițiat, iar UNESCO a proclamat ziua de 14 martie (ziua numărului π) drept Ziua Internațională a Matematicii. Tema anunțată pentru ediția anului 2021 este: „Matematica pentru o lume mai bună!” Elevi și studenți, școli și biblioteci din întreaga lume organizează și participă la numeroase activități consacrate evenimentului.

Published vineri, 12 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved