Rectorul USM, Igor Șarov și prorectorul pentru Digitalizare, Sergiu Corlat participă astăzi, la Ceremonia aniversară a 160 de ani de la înființarea Universității din București.

La Opera Națională din București, personalități importante ale mediului academic român, precum și reprezentanți ai structurilor de Stat, alături de absolvenții cu renume ai Universității de București, au celebrat cei 160 de ani de excelență academică, consolidată în timp ca spațiu al inovației, actor central al învățământului superior românesc și european.

Rectorul USM a felicitat, din numele comunității noastre, marea familie a Universității din București, urându-le ca tradiția excelenței academice să fie dusă cât mai departe în timp.

Ne mândrim cu prietenia și colaborarea strânsă care ne leagă de Universitatea din București, o colaborare bazată pe respect reciproc, încredere și dorința comună de a promova educația de calitate, cercetarea științifică și inovația.

Împreună, am realizat numeroase proiecte de succes, am organizat conferințe și simpozioane de anvergură, am facilitat schimbul de experiență și bune practici între cadrele didactice și studenții noștri. Toate acestea au contribuit la consolidarea relațiilor bilaterale și la consolidarea poziției ambelor universități pe arena internațională.

La mulți ani!

Published marți, 16 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved