Universitatea de Stat din Moldova are plăcerea de a anunța că patru dintre studentele noastre au fost desemnate câștigătoare la cea de-a treia ediție a concursului „Premiul Laureatului francofon / Prix du Lauréat francophone Moldavie”, organizat de Biroul național AUF-Moldova (AUF-Moldova). Acest prestigios concurs, desfășurat în cadrul implementării Planului național AUF-Moldova, recompensează eforturile celor mai activi, asidui și implicați tineri francofoni din universitățile membre AUF din țară.

Laureatele de la Universitatea de Stat din Moldova sunt:

  • Pînar YÎLDÎZ – studentă la Facultatea de Litere, Programul de studii Traducere și interpretare, Limba franceză şi engleză;
  • Anastasia CARAULAN studentă la Facultatea de Litere, Programul de studii Limba și franceză şi engleză, Științe ale Educației;
  • Olivia VASCAN – studentă la Filiera francofonă a Facultății de Drept;
  • Măriuța POPESCU – studentă la Filiera francofonă a Facultății de Științe Economice.

Candidatele au fost selectate în baza unor criterii esențiale: reușita universitară, nivelul de cunoaștere a limbii franceze, implicarea în acțiunile academice și extracurriculare organizate de AUF și cunoașterea activității AUF.

Felicităm cu căldură toate laureatele pentru perseverența și dedicarea lor în continuarea studiilor în limba franceză și pentru interesul manifestat față de F/francofonie. Ele vor beneficia de o mobilitate în Franța, o oportunitate extraordinară de dezvoltare personală și profesională.

Dorim să felicităm și profesorii mentori de la formările francofone ale USM care au ghidat studenții și să mulțumim Biroului național AUF Moldova pentru sprijinul acordat.

Universitatea de Stat din Moldova rămâne angajată în promovarea excelenței academice și în susținerea studenților săi în demersurile lor educaționale și profesionale.

Published miercuri, 17 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved