Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 25-28 iulie 2024, Colloquium-ul de vară cu genericul Confruntare și violență în arheologia preistorică și antică din spațiul tiso-nistrean”, desfășurat la stațiunea Saharna „Țiglău” din localitatea Saharna, raionul Rezina.

Manifestarea științifică a reunit cercetători în domeniu din România, Germania și Republica Moldova, care au discutat teme privind urmele conflictelor și ale violenței umane în baza datelor arheologice. De asemenea, în atenția specialiștilor s-au aflat subiecte, precum: rolul fortificațiilor și a sistemelor defensive, existența și mobilitatea războinicilor, descoperiri de arme în contexte funerare și de habitat etc.

Prezent la deschidere, rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov a evidențiat rolul Centrului de Arheologie „Ion Niculiță” în organizarea evenimentului. Domnia sa a apreciat atmosfera deosebită, creată de peisajul natural al locului, care în ultimii ani găzduiește atât acest prestigios eveniment științific, cât și practica arheologică a studenților Facultății de Istorie și Filosofie.

În cadrul întrunirii au fost lansate discuțiile cu privire la semnarea unui acord de parteneriat de durată între Universitatea de Stat din Moldova și Stațiunea arheo-muzeală Saharna „Țiglău”. De asemenea, prezența reprezentanților Universității de Vest din Timișoara și a Muzeului Satului Bănățean Timișoara a prilejuit discuții constructive cu privire la semnarea unor acorduri de colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova.

Colloquium-ul a fost organizat de Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, Universitatea de Stat din Moldova în cadrul subprogramului 01.15.01 Patrimoniul arheologic preistoric și antic din regiunea de silvostepă a Republicii Moldova: cercetare interdisciplinară și valorificare științifică și susţinut financiar de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.

Published luni, 29 iulie 2024

Anunțuri și Comunicate

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Anunț – Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved