Luni, 22 martie 2021, rectorul Universității de Stat din Moldova dl Igor Șarov a semnat un contract de prestare a serviciilor cu Instituția Publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitatea Cibernetică”, reprezentată de dl director Serghei Popovici, în vederea achiziționării unui complex de servicii de acces și actualizare a unui produs software modern de gestionare a documentelor.

Începând cu luna aprilie, USM va iniția implementarea sistemului informațional în cadrul instituției și va organiza instruirea angajaților.

Produsul software „e-Administrare. Managementul documentelor. Controlul executării documentelor” reprezintă un sistem integrat de management al documentelor electronice ce oferă funcționalități complete de salvare, arhivare, căutare, istoric, control, flux de aprobare și raportare.

Acest sistem va asigura centralizarea documentelor, fiind caracterizat de multe avantaje: ușurință în utilizare; acces securizat și controlat pentru utilizatori; clasificarea eficientă a documentelor; accesibilitatea documentelor; urmărirea întregului ciclu de viaţă al fiecărui document; ușurință în salvarea și căutarea documentelor; proces automatizat de aprobare a documentelor; optimizarea timpului de căutare a unui document; stabilirea locului unde se află fiecare document activ.

Prin semnarea acestui contract, Universitatea de Stat din Moldova implementează mecanisme ce contribuie la optimizarea gestionării documentelor, facilitează și automatizează procesul de aprobare și raportare a acestora.

Deschiderea și transparența sunt valori pe care le oferă Universitatea de Stat din Moldova, atât în comunicarea instituțională, cât și în cea externă, sporind astfel calitatea climatului organizațional și consolidând încrederea pe care o au în USM angajații, cadrele didactice, actualii și viitorii studenți.

Published luni, 22 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved