La cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), găzduită de Universitatea de Stat din Moldova, echipa Republicii Moldova a obținut rezultate remarcabile.

Medalia de bronz i-a fost oferită elevului Alexei Baca, din cadrul Gimnaziului nr. 42 din orașul Codru. De asemenea, Andrei Povar, elev la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți, s-a clasat cu o mențiune de onoare.

Această performanță a fost celebrată ieri, 21 august, în cadrul ceremoniei de premiere unde juriul competiției a acordat învingătorilor, 9 medalii de aur, 16 medalii de argint, 30 de medalii de bronz și 9 mențiuni de onoare. Premiile au fost înmânate de către ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, rectorul USM, Igor Șarov, președinta EJOI, Biserka Yovcheva, de către partenerii și sponsorii evenimentului.

Cei 98 de participanți din 26 de state europene au rezolvat problemele elaborate de o echipă de actuali studenți, foști olimpici internaționali la informatică, printre care: Victor Purice, Veaceslav Guzun, Victor Vorona, Alexandru Andrei și Gabriel Cojocaru, îndrumați de Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare din cadrul Universității de Stat din Moldova.

Ceremonia de premiere o puteți vizualiza aici: https://www.facebook.com/mec.gov.md/videos/874921601154093

Published joi, 22 august 2024

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat workshopul internațional „Conflictele Memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”,

Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”...

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved