
Evenimentul de amploare – Congresul Național al Istoricilor Români (CNIR), desfășurat în premieră în tandem, în două orașe, Chișinău și Suceava a fost inaugurat astăzi, 28 august, la Universitatea de Stat din Moldova.
Ce-a de-a IV-a ediție are loc în perioada 28-31 august și este organizat sub egida Academiei Române, Comitetului Național al Istoricilor din România, Universității de Stat din Moldova și Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Ministerul Educației din România, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României și Institutul Cultural Român.
Deschiderea evenimentului a fost moderată de către rectorul Universității de Stat din Moldova, prof., univ., dr., Igor Șarov și prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof., univ., dr., Ștefan Purici. La deschiderea Congresului au luat parte și oficiali din Republica Moldova și România, după cum urmează: președintele Academiei Române, acad., prof., univ., dr., Ioan-Aurel Pop, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, consilierul prezidenția al României, Sergiu Nistor, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, secretarul de stat, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad., prof., uni., dr., hab., Ion Tighineanu și alți reprezentanți ai instituțiilor universitare, academice și de cultură din Republica Moldova, România și alte țări.
Pe parcursul acestor zile dedicate istoriei, vor fi organizate sesiuni plenare, unde specialiști consacrați din universități și institute de cercetare, cadre didactice și cercetători din învățământul superior și din cel preuniversitar, vor supune unei analize profesionale modul în care producția științifică românească își găsește rostul în societatea contemporană.
Tot astăzi, a fost vernisată expoziția de fotografii realizate de Martin RILL. Evenimentul „Expoziție de fotografie la Chișinău” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, fiind organizat de către Biblioteca „Astra” din Sibiu și USM. La USM, această expoziție se va alătura, ulterior, Expoziției de costume naționale organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Congresul Național al Istoricilor Români, are menirea să deschidă noi oportunități de comunicare intraprofesională și transdisciplinară între reprezentanții istoriografiei române, care vin cu rezultatele consacrate ale muncii lor, și cercetătorii aflați în formare, care aduc idei inovatoare și sunt preocupați de accesul la infrastructura de cercetare, finanțări și proiecte comune. Totodată, CNIR oferă prilejul de a dezbate statutul istoriei în curricula școlară și universitară, constituind o excelentă ocazie pentru specialiști în vederea abordării noilor strategii, metode și instrumente pe care le poate folosi un profesor în predarea istoriei.
Evenimentul de deschidere al CNIR, poate fi vizualizat aici: https://fb.watch/ueIBppu0zY/
Lucrările Congresului Național al Istoricilor Români, ediția Chișinău-Suceava, sunt finanțate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.


English
Русский














































