Toți cei pasionați de lectură s-au întâlnit astăzi, 28 august, la deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte – Bookfest Chișinău 2024. Evenimentul a avut loc la Centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat din Moldova, unde zeci de cititori au răsfoit unele dintre cele mai reprezentative edituri din România și din Republica Moldova, de carte exclusiv în limba română și cu cele mai bune oferte de prețuri.

Evenimentul de deschidere a fost moderat de către rectorul Universității de Stat din Moldova Igor Șarov, la care au participat: consilierul prezidențial al Republicii Moldova în domeniul culturii și al relațiilor interetnice, Angela Brașoveanu Erizanu, consilierul prezidențial al României, Sergiu Nistor, ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, secretara de stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Adriana Cazacu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, reprezentanta Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Karin Borovic și vice-președintele Asociației Scriitorilor din România, Lidia Bodea.

În continuare, pe agenda programului de evenimente în cadrul Bookfest Chișinău, a avut loc lansarea de carte „Moldova medievală văzută dinspre Transilvania”, editura Junimea, în prezența autorului Ioan Aurel Pop.

Salonul Internațional de Carte „Bookfest” se desfășoară în perioada 28 august – 01 septembrie, la Universitatea de Stat din Moldova, (Centrul Mediacor), cu intrare liberă la toate evenimentele din program organizate zilnic între orele 10:00 și 20:00.

Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis și al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, fiind susținut financiar de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și are loc în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici sunt USAID, UKaid și Ambasada Suediei în RepublicaMoldova. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.

Evenimentul integral aici: https://fb.watch/ueMkT6iShv/

Published miercuri, 28 august 2024

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved