Noi, participanții la Congresul Național al Istoricilor Români, ediția a IV-a, Chișinău-Suceava, 27-31 august 2024, specialiști în domeniul studierii trecutului, afirmăm că istoria trebuie să fie o forță edificatoare a societății, o punte de înțelegere și apropiere între popoare, un îndemn la acțiune pentru asigurarea păcii și a progresului social.

Denunțăm practicile de falsificare și denaturare a trecutului ca mijloc de justificare a războiului agresiv purtat de Rusia împotriva poporului și statului ucrainean. Istoria ne învață că orice cedare constituie doar un îndemn pentru noi agresiuni, care ar putea să meargă dincolo de Ucraina spre alte state, inclusiv spre Republica Moldova; de aceea, este datoria noastră comună să ajutăm victimele să respingă agresiunea.

Congresul Național al Istoricilor Români susține parcursul european al Republicii Moldova și îndeamnă cetățenii să participe la Referendumul din 20 octombrie 2024 și să susțină integrarea Republicii Moldova în familia unită a popoarelor europene.

Experiența istorică a României este deosebit de relevantă pentru mizele opțiunii pe care o au de făcut cetățenii Republicii Moldova. Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană a fost o șansă istorică de progres economico-social și de asigurare a protecției împotriva oricăror amenințări externe. Pentru cetățenii Republicii Moldova, confirmarea susținerii pentru aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o opțiune fermă pentru progres economico-social, pentru bunăstare, pentru valorile europene și consolidarea propriei securități.

CNIR, Chișinău – Suceava
30 august 2024

Declarația CNIR

Lucrările Congresului Național al Istoricilor Români, ediția Chișinău-Suceava, sunt finanțate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. 

Published vineri, 30 august 2024

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved