Anual, în ziua de 31 august, este celebrată Ziua Limbii Române, un simbol al identității noastre naționale.

Cu acest prilej, comunitatea USM a adus un omagiu celor care au luptat pentru valorile noastre naționale, depunând flori la monumentul Ion și Doina Aldea Teodorovici, pentru recunoașterea contribuției lor semnificative la cultura și la păstrarea identității noastre naționale.

Tot astăzi, membrii Senatului USM s-au întâlnit într-o ședință solemnă dedicată Zilei Limbii Române. Rectorul USM, Igor Șarov, alături de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, primarul Dumbrăveni, România, Ioan Pavăl și de Ex-președintele Senatului României, Cristian Diaconescu, i-a felicitat pe toți cei prezenți, îndemnându-i să promoveze în continuare Limba și Literatura Română.

Datorită implicării și dăruirii sale, rectorului USM, Igor Șarov i-a fost oferită Diploma de Gratitudine, din partea primarului Dumbrăveni din România, Ioan Pavăl, ca semn de înalt respect și aleasă prețuire pentru nobila misiune asumată și străduința depusă în promovarea Limbii Române și a culturii și creatorilor acesteia.

Ca și cetățeni a cărei limbă de stat este cea Română, suntem obligați s-o prețuim, s-o vorbim și s-o transmitem mai departe. Limba Română este una dintre cele mai importante valori, care ne unește, ne permite să ne dezvoltăm și ne definește ca națiune, pentru că „Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii” susținea promotorul Limbii Române – Mihai Eminescu.

Published sâmbătă, 31 august 2024

Anunțuri și Comunicate

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved