Conducerea Universității de Stat din Moldova a avut astăzi, 10 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții Consiliului național al Baroului de Avocați francezi și ai Ambasadei Franței.

La discuții au participat: rectorul USM, Igor Șarov, decanul Facultății de Drept, Serghei Brînza, coordonatoarea Filierei Francofone Drept, Vitalina Bahneanu și Marie-Aimée Peyron, președinta Comisiei de afaceri europene și internaționale a Consiliului național al Baroului de Avocați francezi, magistrata de legătură a Ambasadei Franței, competența pentru zona România, Moldova și Bulgaria, Simona Pavel, atașat de cooperare universitară la Ambasada Franței în Republica Moldova, Belle-mère Auxanne.

Principalul subiect al discuțiilor a vizat colaborarea privind stabilirea unui cadru legal pentru asigurarea stagiilor de practică a studenților Filierei Francofone de la Facultatea de Drept în instituțiile de avocatură din Franța.

Tot astăzi, oficialii fancezi s-au întâlnit și cu studenții francofoni, cu care au discutat despre importanța cunoașterii normelor de drept europene, rolul tinerilor în dezvoltarea societății și au făcut schimb de opinii și bune practici.

Published marți, 10 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved