Ne mândrim cu tinerii USM-iști, care se implică în activitățile universitare, își dedică timpul voluntariatului și reușesc să aibă rezultate bune la studii.

Printre studenții merituoși sunt și cei 41 de tineri, de la Facultățile Istorie și Filosofie, Litere și Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, care au fost voluntari la Salonul Internațional de Carte Bookfest, 2024 și la Congresul Național al Istoricilor Români Chișinău – Suceava, organizate la Universitatea de Stat din Moldova.

Astăzi, rectorul USM, Igor Șarov le-a mulțumit voluntarilor pentru implicare și angajamentul de care au dat dovadă în procesul de organizare, desfășurare și promovare a celor două mari și inedite evenimente.

De asemenea, rectorul a subliniat și aportul adus de către decanul Facultății de Istorie și Filosofie (FIF), Igor Bercu, secretarul științific al Institutului de Istorie al USM, Silvia Corlăteanu-Granciuc, doctorul în istorie, FIF, Mihail Băț, asistentul universitar FIF, Sergiu Boțolin, la buna organizare și desfășurare a Congresului și a Bookfest-ului, fiind toți un exemplu demn de urmat pentru discipolii lor.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024, s-a desfășurat în perioada 28 august – 01 septembrie, pentru al treilea an consecutiv la Universitatea de Stat din Moldova, iar Congresul Național al Istoricilor Români Chișinău – Suceava, a fost organizat în premieră la universitatea noastră.

Published miercuri, 11 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat workshopul internațional „Conflictele Memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”,

Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Moldova-Institut Leipzig (MIL), a inaugurat astăzi lucrările workshopului internațional „Conflictele memoriei în Ucraina, Republica Moldova și Georgia”...

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved