Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională V. N. Karazin din Harcov (KKNU), Ucraina au semnat Acordul interinstituțional Program Comun de Studii Integrate, pentru șase specialități de Licență: Management; Marketing; Finanțe Publice; Drept Internațional; Informatică; Pedagogie.

Documentul a fost semnat astăzi de către rectorul USM, Igor Șarov și rectorul KKNU, Tetyana Kaganovska, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării.

Rectorul USM a menționat în cadrul evenimentului de semnare că acest Acord este rezultatul muncii de jumătate de an a echipelor celor două instituții, exprimându-și convingerea că colaborarea începută cu Universitatea V. N. Karazin va crea multe oportunități pentru studenții și profesorii de la USM și va consolida procesul de internaționalizare a USM. Igor Șarov a mulțumit și reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării pentru asistența acordată.

Acordul este continuarea acțiunilor prevăzute de Memorandumul de înțelegere care stabilește relațiile de colaborare pentru dezvoltarea procesului academic și cultural, în activitățile de învățare, predare și cercetare, semnat de cele două instituții în aprilie curent.

Conform Acordului, studenții înscriși la aceste programe de studii vor primi Diplome USM/KKNU, acordate de fiecare universitate, cu recunoașterea reciprocă a creditelor obținute la universitatea de origine/gazdă, în conformitate cu legislația în vigoare în fiecare țară.

Acordul este un nou pas în parcursul de internaționalizare a Universității de Stat din Moldova.

Published miercuri, 11 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved