Universitatea de Stat din Moldova a primit Diploma Ministerului Educației și Cercetării pentru rezultatele remarcabile obținute în Programul-cadru „Orizont Europa”.

Alături de cercetătorii de la alte instituții din țară, cercetătorii noștri au participat ieri, 24 octombrie, la evenimentul de premiere, organizat la Ministerul Educației și Cercetării, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, aflați într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Instituția noastră a fost reprezentată la ceremonie de Vladimir Dolghi, prorectorul USM pentru activitatea economico-financiară și relaţii internaţionale și de coordonatorii proiectelor „Orizont Europa” de la USM, după cum urmează:

  • Marian Jalencu, coordonator proiect HE STAR
  • Raisa Nastas, coordonator proiect HE CLEAN WATER
  • Oleg Bogdevici, coordonator proiect HE INNOSED
  • Valentina Teosa, coordonator proiect HE RE-ENGAGE
  • Valentina Bodrug-Lungu, coordonator proiect H2020 LABOUR.

Tot ieri reprezentanții Comisiei Europene au vizitat instituția noastră, unde au avut o întrevedere cu administrația USM și cu cercetătorii noștri.

Felicitări echipei de cercetători de la USM, care este și cea mai activă instituție din țara noastră în cadrul Programului-cadru.

„Orizont Europa” este programul-cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Acesta susține excelența în domeniul științific, inclusiv prin susținerea inițiativelor  oamenilor de știință. Programul are un buget estimativ de circa 100 de miliarde de euro.

Published vineri, 25 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Reprezentanții Școlii de Administrație Publică a USM au participat la Conferința Internațională Anuală EU-PAIR 2026 (Iași, România)

În perioada 18–19 iunie 2026, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, dl Serghei Palihovici, și directorul adjunct, dna Aurelia Țepordei, au...

Promoția 2026 a Facultății de Fizică și Inginerie – gata să cucerească noi orizonturi!

Astăzi am celebrat o generație de tineri ambițioși, creativi și pasionați de știință, tehnologie și inovație. După ani de muncă, provocări și reușite, absolvenții programelor de...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR HABILITAT

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor habilitat în științe chimice cu tema: Metilcetone aromatice în sinteza compuşilor heterociclici biologic activi, la specialitatea: 143.01...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved