În cadrul cursurilor de formare profesională continuă ,,Educație pentru Drone” cursanții celei de a X-a ediție, au efectuat o vizită de studiu la Fabrica DanAero.

În cadrul lecției practice „Arhitectura și Mentenanța dronelor”, Anton Danici, fondatorul mărcii DanAero, în calitatea sa de formator național în cadrul acestor cursuri și Veaceslav Sprincean, doctor în științe fizice, conf. univ., Șeful laboratorului „Educație pentru Drone – eDrone”, Universitatea de Stat din Moldova, le-au comunicat participanților despre etapele și procesele de construire a aparatelor de zbor fără pilot.

Scopul acestei vizite a fost de a asigura accesul cursanților la tehnică de ultimă generație care le permite asimilarea unor abilități privind pilotarea, construcția dronelor, cât și prelucrarea datelor captate cu ajutorul UAV.

Menționăm că DanAero este prima fabrică din țară care se ocupă de construirea aparatelor de zbor fără pilot.

 Cursurile ,,Educație pentru Drone”, Ediția a X-a se desfășoară în perioada 30 septembrie – 8 noiembrie, și sunt organizate de Oficiul de Educație pentru Drone din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie, Universitatea de Stat din Moldova. După absolvirea cursurilor participanții devin formatori naționali în domeniul „Educație pentru Drone” cu 20 de credite.

Published luni, 28 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved