Universitatea de Stat din Moldova a organizat Balul Bobocilor 2024, un eveniment spectaculos, care a adunat împreună studenții din nouă facultăți ale universității: Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Drept, Facultatea de Litere, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Facultatea de Psihologie și Asistență Socială, Facultatea de Biologie și Geștiințe, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, și Facultatea de Științe Economice.

Pe scena plină de lumină și energie, 18 perechi de studenți au demonstrat talent, creativitate și carismă, luptând pentru titlul de „Miss și Mister Boboc 2024 USM”. Concurenții au impresionat juriul și publicul prin dansuri spectaculoase, ținute elegante și momente artistice inedite.

Echipele au fost susținute pe tot parcursul serii de colegi, prieteni și profesori, dar și de un juriu foarte obiectiv. Membră a juriului, doamna prim-prorector Otilia DANDARA, dr. hab., prof. univ., a adresat un cuvânt de salut participanților la Balul Bobocilor, apreciind talentele studenților noștri și spiritul de echipă al USM-iștilor.

În urma evaluării riguroase, juriul a desemnat următorii câștigători:
• Locul 1: Perechea Facultății de Litere – Duțu Liliana și Ursu Dan , care au încântat publicul cu eleganța și prestația lor artistică remarcabilă. Efortul, inspirația și carisma lor au cucerit publicul, aducând Facultății de Litere și Universității titlul de „Bobocelul anului 2024” și „Bobocica anului 2024”.
• Locul 2: Perechea Facultății de Științe Economice – Ustica Evelina și Turuta Cătălin , care au impresionat prin originalitate și coordonare perfectă.
• Locul 3: Perechea Facultății de Biologie și Geștiințe – Călin Dionisie și Rusu Renata , care au adus pe scenă o energie vibrantă și un dans memorabil.

Evenimentul a fost o celebrare a spiritului studenților, un prilej de a evidenție diversitate și talentul studenților USM. Mulțumim tuturor participanților de asemenea aducem mulțumiri Organizației Sindicale Primară a Sudenților Instituției Publice Universității de Stat din Moldova care au contribuit la succesul acestui bal de neuitat.

Universitatea de Stat din Moldova exprimă aprecierea față de toate facultățile participante și felicități câștigătoare pentru prestația lor de excepție. Sperăm ca pentru toți boboceii participanți acest eveniment marchează un nou început pentru o viață plină de realizări la USM.

Published vineri, 8 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved