Departamentul Formare Continuă al Universității de Stat din Moldova în colaborare cu Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) organizează în perioada 08–16 aprilie 2021 un stagiu de formare continuă pentru cadrele didactice universitare cu genericul „Instrumentele educaționale digitale necesare facilitării instruirii în mediul academic”. Peisajul tehnologic a trasat noi expectații față de personalul didactic din învățământul universitar și preuniversitar. Racordarea educației și formării profesionale la cerințele unei lumi deosebit de dinamice, în care tehnologiile digitale ocupă un spațiu din ce în ce mai mare, este o sarcină a întregii societăți. Astfel, scopul programului constă în îmbunătățirea competențelor digitale ale cadrelor didactice universitare și valorificarea beneficiilor și oportunităților transformărilor digitale.

Un grup format din 30 de cadre didactice, care sunt și formatori angajați în programe de formare profesională continuă, vor beneficia de instruire pe parcursul a cinci zile. Participanții la formare vor deveni persoane resurse pentru procesul continuu de dezvoltare a competențelor digitale ale profesorilor din mediul academic universitar, inclusiv și pentru realizarea subiectelor corespunzătoare în cadrul programelor de formare continuă pentru cadrele didactice preuniversitare.

În timpul sesiunilor de instruire participanții își vor forma cunoștințe și abilități de lucru cu serviciul web/aplicația – Google Classroom, Google Meet care facilitează predarea sincronă, instrumente educaționale digitale precum: Mind Map, Mentimenter, utilizarea instrumentelor de evaluare: Formulare Google, Testmoz.

În calitate de formatori în aceste zile vor fi Gheorghe Timoftică, formator național, șef catedră Centrul de Excelență în Construcții și colaborator AED, Elena Paximadi și Olga Alcaz, coordonatoare Learning Media de la AED.

Unirea forțelor comune și colaborarea devine ca niciodată un element important în a avea succes. Pentru AED este prima colaborare cu Departamentul Formare Continuă de la Universitatea de Stat din Moldova, care promite a fi una de durată. Dna Tatiana Turchină, șefa departamentului și Lilia Stîrcea, directoare executivă la AED, au convenit asupra ulterioarelor acțiuni de colaborare în domeniul educației, formării continue a cadrelor didactice din învățământul general și profesional tehnic.

Prin toată activitatea, proiectele implementate și colaborările sale, Universitatea de Stat din Moldova asigură, promovează și susține educația de calitate, iar cooperarea cu Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) contribuie semnificativ la dobândirea competențelor de mânuire a instrumentelor digitale în procesul de predare-învățare.

Published luni, 12 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

O delegație a Universității de Stat din Moldova a participat la un program de formare intensivă despre economia circulară, desfășurat în Graz, Austria

Universitatea de Stat din Moldova face pași importanți pentru a-și moderniza programele de studii conform cerințelor pieței muncii din Europa. Între 27 și 29 aprilie 2026...

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene „Inteligența artificială, human enhancement și bioetica drepturilor: provocările secolului XXI”

Departamentul de Filosofie și Antropologie a găzduit pe 27 aprilie, cea de-a III-a ediție a Mesei Rotunde inter-universitare moldo-italiene. Evenimentul, intitulat „Inteligența artificială, human enhancement și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved