Institutul de Administrație Publică (IAP) din cadrul Universității de Stat din Moldova, în colaborare și cu suportul  Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, realizează, în perioada 11-15 noiembrie 2024, cel de-al doilea curs „Comunicarea în administrația publică” destinat reprezentanților administrației publice centrale.

La deschiderea evenimentului, directorul IAP, Serghei PALIHOVICI, a adresat un mesaj de salut participanților: secretari de stat și comunicatori din autoritățile centrale, îndemnându-i să valorifice expertiza formatorilor implicați pentru ași consolida cunoștințele, dezvolta abilitățile și modela atitudinile/comportamentele necesare pentru o comunicare eficientă în sistemul administrativ.

Echipa de formatori, constituită din expertul american, Mark Pfeifle, fondatorul și președintele  Companiei de planificare strategică și comunicare „Off the Record Strategies”, ex-asistent adjunct al Președintelui SUA și consilier adjunct pe probleme de securitate națională pentru comunicare strategică și sensibilizare globală,  Serghei Palihovici, director IAP, Aurelia Peru, dr. hab., conf. univ., Diana Răileanu, consultantă în comunicare, au antrenat participanții în activități practice de elaborare a strategiilor de comunicare pe termen scurt și mediu, discuții, studii de caz etc.

Agenda cursului va acoperi subiecte actuale precum: aspecte definitorii ale comunicării, respectarea cerințelor de etică, strategii de comunicare pe termen scurt și pe termen lung, sistemul de management al crizei, relațiile externe și construirea rezilienței, informare și dezinformare în mass-media și perspectivele jurnalistului local, etc.

Cursul se va finaliza cu un panel de discuții cu genericul „Dezinformarea și provocările societale”, cu participarea reprezentanților Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării.

Activitatea este parte a Proiectului „Dezvoltarea capacităților autorităților publice și a funcționarilor publici din Republica Moldova”, implementat de către Institutul de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova în perioada aprilie 2024 – martie 2026.

Published marți, 12 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved