Senatul Universității de Stat din Moldova a adoptat o serie de decizii menite să recunoască și să recompenseze eforturile remarcabile ale cercetătorilor și întregului personal implicat în activitatea de cercetare și inovare, obținute în anul 2023.

Astfel, pentru a stimula și motiva în continuare performanțele deosebite obținute în anul 2023, precum și cu ocazia Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, Senatul a aprobat:

  • Achitarea unui spor unic la salariu: O sumă totală de 11.346.799,6 lei va fi acordată cercetătorilor și personalului de conducere din cercetare, în funcție de indicatorii de performanță atinși.
  • Achitarea unui spor de performanță: În baza evaluării individuale a performanțelor în semestrul II și trimestrul IV, cercetătorii, personalul administrativ și auxiliar vor beneficia de un spor de performanță în valoare totală de 4.712.000 lei.
  • Acordarea unui premiu unic: Cu ocazia Zilei Internaționale a Științei, Senatul a decis să acorde un premiu unic, echivalent cu un salariu de bază, tuturor cercetătorilor, personalului administrativ și auxiliar, într-o sumă totală de 10.912.000 lei.

Aceste măsuri reprezintă o recunoaștere a importanței cercetării științifice în dezvoltarea societății și o încurajare pentru continuarea eforturilor de a obține rezultate de excelență. Prin aceste recompense, Senatul USM își exprimă gratitudinea față de toți cei implicați în activitatea de cercetare și inovare și subliniază angajamentul instituției de a susține și promova știința.

Published joi, 14 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Provocări și perspective în domeniul juridic și economic: Doctoranzii USM și-au prezentat rezultatele cercetărilor științifice

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat Conferința științifică națională a doctoranzilor, cu tema „Paradigme, provocări și perspective...

Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și impactul asupra consolidării și amplificării mediului academic”

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA ORGANIZAȚIA SINDICALĂ PRIMARĂ A SALARIAŢILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA APEL privind organizarea manifestării științifice Conferința științifico-practică „Organizația sindicală universitară și...

USM, deschisă pentru noi oportunități de colaborare cu instituțiile din Germania

Studenții și cadrele didactice reprezintă un pilon esențial al Universității de Stat din Moldova. Investiția în formarea tinerilor și în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor contribuie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved