Facultatea de Drept a USM a organizat astăzi, 14 noiembrie, Conferința Științifică internațională „PACTA SUNT SERVANDA: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE” In honorem Nicolae OSMOCHESCU, doctor în drept, profesor universitar, personalitate a învățământului juridic superior din Republica Moldova, care aniversează 80 de ani de la naștere.

La eveniment au fost prezenți conducerea USM, profesori și studenți ai Facultății de Drept, reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai mediului academic, juriști și alte personalități din domeniul jurisprudenței.

Conferința a constituit un prilej de reflecţie ştiinţifică privind principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional public, precum și a adus un omagiu binemeritat Domnului Nicolae Osmochescu, ilustru profesor în domeniul dreptului internațional și valoros om de știință.

Cei prezenți au menționat impresionanta carieră a profesorului Nicolae Osmochescu, care a îndrumat generații de studenți și continuă să o facă prin măiestria pedagogică, puterea de influență, profunzimea şi corectitudinea abordării problemelor din domeniul dreptului internațional.

Aportul Domniei sale la dezvoltarea dreptului în Republica Moldova este unul incomensurabil. În cei peste 50 de ani de activitate în cadrul Facultății de Drept, profesorul a educat generații de studenți, masteranzi și doctoranzi, amplificând interesul tineretului studios față de universul fascinant al dreptului internațional public, diplomatic și consular. Dl. Osmochescu este autorul unui număr considerabil de lucrări științifice, care înglobează o parte valoroasă a științei dreptului din Republica Moldova. Performanțele Domniei sale profesionale depășesc spațiul învățământului juridic superior, astfel deținând importante funcții de-a lungul timpului (viceprim – ministru al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, consilier al președintelui țării, judecător al Curții Constituționale ș.a.) prin care a contribuit cu abnegație la edificarea statului de drept Republica Moldova, precum şi la consolidarea imaginii țării noastre peste hotarele ei.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează, cu această ocazie, cele mai calde și sincere felicitări domnului Nicolae Osmochescu, cu frumoasa ocazie a Jubileului de 80 de ani. Ne exprimăm sentimentele de respect și admirație față de calitățile care Vă profilează portretul ca om al faptelor demne,  personalitate cu verticalitate, pedagog cu vocație, savant ilustru, promotor al Legii şi Adevărului!

Published joi, 14 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved