La 2 decembrie 2024 Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost gazda unei dezbateri publice marcante, organizată în cadrul Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care a adus în atenție tematici esențiale pentru tineri: relațiile sănătoase, prevenirea violenței și promovarea respectului reciproc. Evenimentul este organizat în colaborare dintre Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială și Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Platforma pentru Egalitate de Gen, Gender-Centru cu suportul Ambasadei SUA în Moldova.

Reprezentanta Organizației Internaționale pentru Migrațiune, Ersilia Apreda, a deschis dezbaterea, subliniind importanța abordării multidisciplinare a fenomenului violenței. „Este esențial să nu limităm discuțiile despre relații și violență la perspectiva juridică sau socială, ci să le integrăm într-un context mai larg, aplicabil vieții de zi cu zi”, a menționat Ersilia Apreda, apreciind implicarea studenților din diverse facultăți.

Evenimentul a inclus sesiuni interactive care au abordat subiecte precum „Violența în relațiile de cuplu – Cum o recunoaștem?” și „Ce facem când observăm violență în relațiile altora?”. Dezbaterile au fost completate de exerciții practice, în cadrul cărora participanții și participantele au fost provocate să rezolve situații dificile prin jocuri de rol și întrebări provocatoare.

Maia Șevciuc, decana Facultății Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM, a subliniat rolul universității în promovarea dezbaterilor pe teme sensibile. „Această campanie este deja un for de dezbateri organizate de USM, la care participă studenți implicați activ în exprimarea viziunilor și atitudinilor lor față de fenomenul violenței, care, deși este larg discutat, continuă să ia amploare,” a menționat decana.

Valentina Bodrug-Lungu, profesor universitar USM, Președinta Gender-Centru, a evidențiat semnificația acestui eveniment în contextul global. „Nu doar că ne aflăm în mijlocul Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, dar marcăm și 30 de ani de la adoptarea Platformei de la Beijing, un document fundamental pentru promovarea egalității de gen. Este important să avem o viziune comună, deoarece violența bazată pe gen este nu doar inacceptabilă, ci și preventibilă”, a declarat experta.

Aurica Cebotari, reprezentanta Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, a explicat în cadrul evenimentului misiunea instituției pe care o reprezintă. Un moment deosebit al evenimentului a fost sesizarea tinerilor cu privire la stereotipurile care justifică deseori comportamentul agresorului. În acest context, Adriana Zaslaveț, Președinta Platformei pentru Egalitate de Gen, a declarat că „stereotipurile sunt o barieră în calea progresului și deseori contribuie la perpetuarea violenței.”

Dezbaterea a fost un cadru ideal pentru explorarea ideilor noi și pentru stimularea dialogului între studenți și experți. Participanții au discutat despre impactul violenței asupra relațiilor și viitorului tinerilor. Tinerii au fost activi și s-au antrenat în discuții aprinse despre relații.

Pe parcursul dezbaterilor, participanții și participantele au fost încurajate să reflecteze asupra conceptului de relații sănătoase de către echipa de experți/experte:  Alexandru Donos, psiholog, CNFACEM, Valeria Goncear-Pascaru, Dr. în științe ale educației USM, Adriana Zaslaveț, Președinta Platformei pentru Egalitate de gen.

Evenimentul s-a încheiat cu un mesaj optimist privind viitorul, dar și cu un apel la acțiune: tinerii sunt cheia unei societăți bazate pe respect, egalitate și non-violență. Astfel de inițiative continuă să aducă în prim-plan importanța educației și a dialogului deschis pentru prevenirea și combaterea violenței în bază de gen.

Published marți, 3 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

A demarat cursul „Management strategic”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved