Universitatea de Stat din Moldova, Școlile Doctorale ale USM organizează în perioada 22-23 aprilie 2021 Conferința științifică națională a doctoranzilor, dedicată aniversării a 75-a a USM, cu genericul „Metodologii contemporane de cercetare și evaluare”.

Ședința plenară a Conferinței din 22 aprilie a.c. a fost deschisă de dr. conf. univ. Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova. În discursul de salut dl Rector a specificat importanța cercetării pentru cariera doctoranzilor, precum și deschiderea și implicarea Universității în vederea susținerii doctoranzilor în ascederea profesională a tinerilor cercetători. Totodată, a menționat și faptul că o colaborare fructuoasă între diferite centre universitare și de cercetare din țară și de peste hotare ar avea impact semnificativ pentru atingerea obiectivelor atât ale instituției, cât și ale fiecărui doctorand în parte.

Dl academician Gheorghe Duca, președinte al Consiliului Științific al Consorțiului Național al Școlilor Doctorale ale Universității de Stat din Moldova, în discursul de salut adresat participanților la conferință a menționat că consolidarea școlilor doctorale în cadrul Consorțiului Național al Școlilor Doctorale ale Universității de Stat din Moldova va conferi studiilor de doctorat calitate si aprecieri meritate.

Conferința are loc în cadrul a șase secțiuni cu 22 de ateliere, care întrunesc peste 300 de doctoranzi de la școlile doctorale ale USM și de la alte școli doctorale din țară și de peste hotare, la care vor fi prezentate lucrări din diverse domenii de cercetare, ghidate și apreciate de consiliile științifice formate din personalități marcante din țară și de peste hotare.

Published vineri, 23 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved