Participanții celei de-a X-a ediții a cursului de formare profesională în cadrul programului „Robotică și mecatronică (Educație pentru Drone (eDrone))” au primit certificate de perfecționare. Finalizând cu succes cursurile de formare, cursanții au primit Certificatele de stat – numerotate, pe un formular oficial de înscriere, indicând subiectele studiate și timpul alocat acestora.

Certificatele de perfecționare au fost înmânate absolvenților în cadrul unei ceremonii festive, la care au participat Otilia Dandara, prim-prorector, prorector pentru activitate didactică și studențească USM, Veaceslav Sprincean, șef al Oficiului Educație pentru Drone (eDrone)) USM,  Sergiu Aparatu, director general interimar al întreprinderii de stat „Moldelectrica”, precum și cadrele didactice – formatori naționali. Prim-prorectorul Otilia Dandara, a felicitat absolvenții cu prilejul încheierii cursurilor de formare profesională, încurajându-i să aplice în practică cunoștințele acumulate. La rândul lor, absolvenții au exprimat recunoștință corpului didactic și conducerii Facultății de Fizică și Inginerie pentru oportunitățile de studiu și dezvoltare personală oferite în cadrul USM.

La baza organizării acestor cursuri, precum și a Oficiului Educație pentru Drone (eDrone), s-a aflat proiectul Erasmus+ „Educational for Drone (eDrone)”, implementat la USM în perioada 2016-2020, fiind unul dintre cele mai inovative proiecte pe plan național în Moldova, Georgia, Armenia și Belarus, http://www.edroneproject.org. Obiectivul principal al proiectului eDrone reprezintă oferirea instituțiilor de învățământ superior din aceste țări partenere instrumente eficiente pentru a înființa centre moderne de educație în domeniul dronelor, pentru transferul de cunoștințe în timpul cursului de formare profesională în domeniile tehnologiei și caracteristicilor mecanice ale dronelor, echipamentelor de detectare, prelucrarea computerizată și utilizarea practică a informațiilor colectate, precum și armonizarea legislațiilor naționale care reglementează utilizarea dronelor de către profesioniști.

Published marți, 17 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Mesajul Universității de Stat din Moldova de Ziua Internațională a Studenților

Tradițional, la 17 noiembrie sunt sărbătoriți studenții – segmentul cel mai activ și efervescent al societății, izvorul perpetuu de cutezanță, dinamism şi talent! Cu acest prilej...

Concursul „Bursa de merit CRJM”, ediția 2020-2021

La împlinirea a 10 ani de activitate, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) își propune să susțină tinerii care promovează valorile democratice, sunt civic activi...

Conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei naționale și mondiale”, ediția a XV-a

La 30-31 octombrie 2020, în cadrul Facultății de Științe Economice a USM, a fost organizată conferința științifică internațională jubiliară cu genericul „Paradigme moderne în dezvoltarea economiei...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved