Ministerul Educației și Cercetării a organizat ieri, 18 decembrie, prima ediție a Galei Cercetătorilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, dedicat recunoașterii excelenței în domeniul cercetării și inovării, din cei 32 de cercetători, care au obținut în anul 2024 rezultate remarcabile în activitatea lor științifică, au fost premiați cu distincții oficiale.

Doi cercetători ai USM au primit Diploma Guvernului Republicii Moldova: Liliana Rotaru, doctor în istorie, conferențiar universitar și Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar cercetător, iar 17 cercetători ai USM (din totalul de 29) au fost onorați cu Diploma Ministerului Educației și Cercetării, în semn de înaltă recunoștință și apreciere pentru contribuțiile lor prodigioase în domeniile cercetării și inovării (lista cercetătorilor USM care au fost premiați poate fi găsită aici).

Gala Cercetătorilor 2024 a evidențiat munca asiduă, dedicarea și contribuțiile remarcabile ale cercetătorilor USM-iști la dezvoltarea științei și inovării în Republica Moldova și a demonstrat, odată în plus că la Universitatea de Stat din Moldova există un potențial științific enorm.

Cu acest prilej, Rectoratul și Departamentul Cercetare și Inovare al Universității de Stat din Moldova adresează felicitări tuturor cercetătorilor nominalizați, dorindu-le realizări și excelări continuie în domeniile de cercetare.

Published joi, 19 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a aprobat Strategia de dezvoltare a studiilor de doctorat pentru anii 2022-2026

Senatul Universității de Stat din Moldova a aprobat astăzi, 29 martie, Strategia de dezvoltare a studiilor de doctorat pentru anii 2022-2026. Documentul a fost prezentat de...

Au fost anunțate rezultatele Concursului regional „Transformer les bonnes idées en start-up”

Agenția universitară a Francofoniei – Direcția regională pentru Europa centrală și orientală (AUF ECO), în parteneriat cu Universitatea Politehnica din București (UPB), a anunțat vineri, 25...

Apel la candidatură « Festival des étudiants francophones d’Europe centrale et orientale »

Secția Relații Internaționale a USM și Centrul Universitar Francofon invită studenții francofoni de la studii de Licență și de Masterat să răspundă la apelul la candidatură...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved