Recent, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), rectorul Igor Șarov a avut o întrevedere cu Ceslav Ciobanu, profesor la Universitatea din Virginia, cu care a discutat despre semnarea unui Memorandum de colaborare între cele două prestigioase instituții de învățământ superior.
La discuții au participat reprezentanți ai Facultății de Științe Economice, Maria Hămuraru, decan al facultății, și Veronica Bulat, șef al Departamentului de Economie, Marketing și Turism, responsabile de implementarea proiectului strategic, stabilit în cadrul acestui parteneriat.
Un rezultat remarcabil al colaborării va fi lansarea unui proiect inovator ce vizează crearea unui Centru de excelență intitulat „Centrul de Cybersecurity și combaterea dezinformării”. Acest centru va deveni un punct de referință în dezvoltarea expertizei în domeniul securității cibernetice și al combaterii dezinformării, având următoarele obiective principale:
· Dezvoltarea unei baze solide de cercetare și inovare;
· Facilitarea conectării studenților internaționali la programele de studiu și cercetare ale USM;
· Implementarea unui program amplu de schimb de experiență pentru cadrele didactice din ambele instituții.
Acest parteneriat reflectă angajamentul USM de a promova excelența academică și colaborarea internațională, contribuind la soluționarea provocărilor globale actuale și pregătirea viitorilor specialiști pentru o lume tot mai digitalizată.
Mai multe detalii despre acest proiect vor fi anunțate ulterior, odată cu semnarea Memorandumului.

Published marți, 24 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved