Cu regret și tristețe anunțăm plecarea la cele veșnice a lui Gheorghe Ciocanu, rector al Universității de Stat din Moldova în perioada anilor 2007-2020.
S-a născut în anul 1953, în s. Pârlița, raionul Fălești. După absolvirea școlii medii din Bălți, în anul 1970 se înscrie la Facultatea de Matematică și Cibernetică a Universității de Stat din Moldova. Urmează studiile de doctorat la Academia de Științe a Moldovei (1978-1982). În anul 1995 susține teza de doctor habilitat și începe activitatea în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, unde parcurge cu succes toate treptele ierarhiei științifice de la laborant superior până la colaborator științific principal la Institutul de Matematică. Pe parcurs, obține și o bogată experiență administrativă în calitate de șef al Catedrei Algebră și Geometrie la USM, șef al Departamentului Cercetare-Dezvoltare la Ministerul Educației și decan al Facultății de Matematică și Informatică a USM (2000-2007). În noiembrie 2007, este numit rector interimar, iar în decembrie 2008 a fost ales în funcția de rector al Universității de Stat din Moldova.
Rolul rectorului Gh. Ciocanu în dezvoltarea celei mai mari universități din țară, rămâne unul important, care prin cumpătare și înțelepciune a încercat să aducă un suflu nou în mediul universitar.
Comunitatea academică este zdrunciunată de această veste tristă și exprimă condoleanțe familiei.
Drum lin, stimate profesore, rector, coleg și prieten…

Published vineri, 10 ianuarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved