În cadrul ședinței de astăzi, 18 februarie, a Consiliului de Administrație (CA), au fost analizate un șir de proiecte, unul dintre care, vizează Admiterea 2025 și acțiunile de promovare a USM.

Subiectul a fost analizat în baza Ordinului Ministerului Educației și Cercetării (MEC) referitor la angajarea universității în campania de promovare „Învață în Moldova”. Astfel, membrii CA au discutat acțiunile care pot fi întreprinse de către angajații USM în susținerea campaniei MEC. De asemenea, a fost analizat Raportul rezultatelor sesiunii de iarnă 2024-2025.

Alte proiecte analizate au vizat activitatea de cercetare și anume: Regulamentul instituțional privind modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului de conducere, execuție și suport al cercetării; Regulamentul subdiviziunii primare de cercetare din cadrul Universităţii de Stat din Moldova; Regulamentul instituţional privind organizarea și desfășurarea susținerii publice a tezelor de doctorat habilitat/ lucrărilor de sinteză.

Published marți, 18 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ

La data de 10 iunie 2020, au fost aleşi membrii CDSI, din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, prin vot direct, secret şi liber exprimat de...

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​