Universitatea de Stat din Moldova (USM) a organizat două ateliere de informare și sensibilizare dedicate prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale și a violenței bazate pe gen în mediul universitar. Evenimentele, organizate în colaborare cu UN Women și Centrul Internațional „La Strada”, s-au desfășurat pe 13 și 18 februarie 2025, la care au participat cadre didactice, personal de suport și studenți.

Scopul acestor sesiuni a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la hărțuirea sexuală, promovarea unei mai bune înțelegeri a consecințelor acesteia și identificarea strategiilor eficiente de prevenire și intervenție în mediul academic.

Participanții au avut ocazia să se implice în dezbateri privind:

  • Normele sociale și factorii culturali care influențează percepțiile legate de gen
  • Formele violenței bazate pe gen și modalitățile de recunoaștere a semnelor hărțuirii sexuale
  • Diferența dintre flirt și hărțuire, miturile și stereotipurile asociate
  • Impactul hărțuirii sexuale în mediul universitar, precum și legislația relevantă în acest domeniu
  • Strategii de prevenire și crearea unui mediu sigur în campus.

Atelierele au inclus prezentări interactive, discuții deschise, studii de caz, jocuri de rol și exerciții practice, facilitând o abordare aplicată și profundă a subiectului. Printre invitații speciali, care au moderat sesiunile, s-au numărat Liliana ISTRATE, director de program la CI „La Strada” și Vadim VIERU, experți în domeniul drepturilor omului și egalității de gen.

Reacțiile participanților au fost extrem de pozitive, aceștia apreciind caracterul practic și interactiv al activităților. Studenții au menționat că au obținut informații importante despre drepturile lor și modalitățile de acțiune în caz de hărțuire, iar personalul academic a subliniat importanța promovării unui mediu sigur și incluziv în instituțiile de învățământ superior.

Mai multe dintre recomandările rezultate în urma discuțiilor vor fi integrate în viitoarele strategii ale USM privind prevenirea violenței bazate pe gen, inclusiv prin dezvoltarea de politici interne mai clare și intensificarea programelor de instruire pentru studenți și personal.

Universitatea de Stat din Moldova va continua să susțină astfel de inițiative, consolidând eforturile pentru promovarea egalității de gen și prevenirea oricărei forme de violență în mediul academic.

Pentru informații suplimentare despre viitoarele sesiuni de formare, vă rugăm să urmăriți site-ul USM și canalele oficiale de comunicare.

Published miercuri, 19 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANUNȚ cu privire la participarea studenților USM la alegerile parlamentare anticipate

În cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, studenţii USM vor putea să-și exercite dreptul la vot la secţia de votare în raza căreia domiciliază...

Conferința științifică națională cu participare internațională „Materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică” dedicată aniversării a 75-a de la nașterea academicianului Aurelian Gulea și de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Pe data de 26 mai a. c., la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a fost organizată conferința națională cu participare internațională „Materiale avansate în biofarmaceutică și tehnică”...

UNIVERSITATEA APOLLONIA DIN IASI, ROMÂNIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ KA1, ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSITATEA APOLLONIA DIN IASI, România, lansează apelul de burse de mobilitate academică (STA/STT)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved