Pe data de 29 aprilie 2021, în cadrul Facultății de Litere USM, s-a desfășurat Conferinţa științifico-metodică „Lectura în actualitate: abordări filologice și didactice”. In honorem Tamara Cristei.  

Manifestarea a fost prilejuită de un remarcabil moment aniversar al distinsei doamne Tamara Cristei, personalitate notorie în mediul academic din Republica Moldova și nume de referință pentru Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, de care o leagă o activitate prodigioasă de peste patru decenii. Varietatea domeniilor de competenţǎ (cercetare ştiinţifică, instruire academică, didactică şcolară, practică editorială, emisiuni radiofonice, concursuri republicane ș.a.) o definesc pe doamna Tamara Cristei drept un spirit dinamic, cu un enorm potențial de muncă şi dăruire.

În cuvântul de deschidere a Conferinței, decanul Facultății de Litere, Adriana Cazacu, dr., conf. univ., a semnalat contribuția doamnei Tamara Cristei la promovarea valorilor filologice și pedagogice, accentuând că prezenţa domniei sale la Facultate a fost întotdeauna marcată de erudiție și prestanță științifică, de originalitatea ideilor și înaltul profesionalism.

Conferința omagială a inclus comunicări științifice și evocări de colaborare ale unor personalități marcante din domeniile științei, educației, culturii, mass-media etc., în mare parte, discipoli ai doamnei Tamara Cristei, care perpetuează modelul intelectual și valorile dascălului. Printre participanții la eveniment au fost Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie „Bogdan-Petriceicu Hasdeu”, dr. hab., conf. univ., Valentina Butnaru, președinta Societății „Limba noastră cea română”, Mariana Marin, dr., conf. univ., președinta Asociației Generale a Învățătorilor din Republica Moldova, Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, profesori universitari și preuniversitari, poeți, jurnaliști și studenți. 

Statutul care o defineşte plenar pe doamna Tamara Cristei este cel de Dascăl Model și mentor spiritual, asumându-şi cu vocaţie educarea mai multor generaţii. Discipolii prezenți la eveniment au subliniat vocaţia pedagogică și forţa modelatoare a profesorului care a lăsat amprente adânci în sufletul lor, exprimându-și gratitudinea pentru exemplul de dăruire și demnitate intelectuală oferit.  

Prin modul de a fi şi a se realiza, distinsa doamnă, filolog şi pedagog, Tamara Cristei atinge cel mai valoros succes: de a trăi viaţa cu verticalitate, la modul propriu al devenirii întru Personalitate.

Published vineri, 30 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Studenții Filierei Francofone, în dezbateri despre viitorul avocaturii și inteligența artificială

În contextul Zilei Avocatului, studenții Filierei Francofone din cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova au participat la o masă rotundă interactivă, concepută...

ANUNȚ

Ca urmare a intervenirii vacanței funcției de membru al Senatului USM la două structuri de suport și în temeiul pct. 33–39 din Regulamentul Senatului Universității de...

Școala de Administrație Publică a USM, prezentă la Conferința Științifică Internațională „Lecturile Municipale Anton Kohanovschi” din Ucraina

Instituția noastră contribuie activ la promovarea dialogului academic regional privind modernizarea administrației publice. În acest sens, directorul adjunct al Școlii de Administrație Publică a USM, Aurelia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​