În urma examinării dosarelor depuse la concursul pentru Bursele Regale, oferite de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Comisia de concurs a burselor de merit de la Universitatea de Stat din Moldova a desemnat câștigătorii acestor prestigioase mențiuni pentru studenții noștri. Astfel, de Bursa „Regele Ferdinand I” s-a învrednicit Dumitru STOICA, student la Facultatea de Drept, anul I, licență, specialitatea „Drept”, iar Elena MALANICI, masteranda Facultății de Litere, anul I, la programul de masterat „Limbă, literatură și civilizație românească” este câștigătoarea Bursei „Regina Maria”. 

Adresăm sincere felicitări învingătorilor și le urăm rezultate excelente la studii, succes în realizarea activităților de promovare a valorilor naționale și de creștere a notorietății Universității de Stat din Moldova, în acțiunile de voluntariat, alte manifestări de interes comunitar și social.

Data și locul desfășurării festivității de premiere a câștigătorilor concursului pentru Bursele Regale vor fi anunțate ulterior.

Published marți, 4 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved