Un grup de studenți din anul IV de la Filiera Francofonă a Facultății de Drept au avut ocazia să  participe, în perioada 06-07 martie 2025, la Ziua Ușilor Deschise a Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne.

Activitatea este parte a acțiunilor prevăzute în Acordul de parteneriat semnat între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, prin care USM a devenit membră a Consortium d’Appui au Collège Juridique Franco-Roumain d’Études Européennes.

Această experiență a oferit studenților ocazia de a explora oferta educațională a uneia dintre cele mai prestigioase universități europene. În cadrul evenimentului, au fost organizate sesiuni de informare și prezentări a programelor de la diferite departamente, dar și a oportunităților oferite de aceste programe. De asemenea, participanții au interacționat cu profesori și actuali masteranzi, obținând o perspectivă clară asupra parcursului academic și profesional.

Participarea reprezintă un pas important către o colaborare academică mai strânsă și deschide noi oportunități pentru studenți. Suntem onorați să anunțăm că, începând de anul viitor, vom putea beneficia de programul de master la filiera delocalizată la București, în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român, o inițiativă inovatoare ce sprijină mobilitatea studenților și integrarea acestora în spațiul academic european.

În contextul europenizării educației, astfel de inițiative contribuie semnificativ la dezvoltarea competențelor internaționale ale studenților și la consolidarea relațiilor dintre instituțiile de învățământ superior.

Pe această cale, mulțumim doamnei Elena Pacea, Secretar General al Colegiului Juridic Franco-Român, pentru sprijinul și susținerea participării studenților noștri la acest eveniment.

Acest proiect a fost realizat cu suportul Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, în cadrul unei colaborări axate pe europenizarea studiilor și învățământului superior.

Published luni, 10 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved