Aula Regina Maria din cadrul Universității de Stat a Moldovei a reunit astăzi, comunitatea academică de pe ambele maluri ale Prutului, în cadrul Simpozionului Internațional: Regina Maria – Regina Marii Uniri, a cărui scop este de a înțelege mai profund legătura spirituală a Reginei Maria cu românii basarabeni.
Evenimentul a fost deschis de mesajul rectorului USM, Igor Șarov, care a subliniat importanța organizării acestui Simpozion în Aula Regina Maria, care datorită susținerii României, a devenit spațiu al întâlnirilor academice, educaționale și culturale de excepție. „Ne onorează acest parteneriat care vine în sprijinul unui crez comun, că doar prin educație și cultură vom reuși să înțelegem și să îmbrățișăm valorile în care ne găsim uniți toți cei de-un neam”, a mai spus Igor Șarov.Cu mesaje în deschiderea evenimentului, au venit președintele Academiei de Științe, Ion Tighineanu, avocatul Iulian Rusanovschi și prorectorul Universității din Oradea, Sorin Sipoș, care a subliniat că „Universitatea de Stat din Moldova este o universitate pusă în slujba națiunii”.Participanții au vizionat imagini de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria și de la vizita familiei regale la Chișinău și monumentele regale din Basarabia, iar speakerii din cadrul Simpozionului au prezentat „frânturi din dosarul medical al Reginei Maria”, au descris relația Reginei Maria și a Regelui Ferdinand cu Biserica Ortodoxă Română și au abordat subiectele: Geografia simbolică, monarhia română și integrarea europeană, Regele Ferdinand I și Regina Maria în conștiința românilor basarabeni – 100 de ani de istorie.În cadrul simpozionului au fost prezentate cărțile poștale dedicate monumentelor regale din Republica Moldova și a fost vernisată o expoziție de costume populare

Published vineri, 28 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved