Reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților publice competente în gestionarea fluxurilor migraționale, precum și ai corpului profesional al avocaților,  experți și doctoranzi   s-au reunit în cadrul Conferinței științifice naționale cu participare internațională cu genericul „Provocărilor  actuale în securitatea frontierei și protecția internațională”.

Evenimentul a avut loc la 10 aprilie  2025 și a fost organizat de Avocatul Poporului, Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Agenția  ONU pentru Refugiați din Republica Moldova și Oficiul Consiliului Europei din Republica Moldova.

La conferință au participat personalități deosebite care au un rol important în domeniul protecției refugiaților și al securității internaționale: dna Katie LAMP, Reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova, dl Falk LANGE, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău și dl Ceslav PANICO, Avocatul Poporului în Republica Moldova.

Cu un cuvânt de salut au venit dna Svetlana SLUSARENCO, dr. în drept,  conf. univ., Directoare, Școala Doctorală Științe Juridice și Economice, USM,  dl Alexandru ZUBCO, Oficiul Avocatului Poporului,  dna Liliana ȚURCAN, dr. în drept,  conf. univ., Prodecana Facultății de Drept, USM.

Dna Svetlana Slusarenco, conf. univ., dr. în drept, a menționat despre importanța colaborării între agențiile guvernamentale, organizațiile internaționale și societatea civilă în gestionarea situației refugiaților din RM. Experiențele anterioare au arătat că, atunci când autoritățile sunt pregătite și lucrează împreună, integrarea beneficiarilor protecției internaționale devine mult mai ușoară și mai eficientă. În acest sens, dna Slusarenco Sv. a subliniat  faptul că Universitatea de Stat din Moldova a demonstrat o solidaritate fermă cu comunitatea internațională, oferind sprijin refugiaților ucraineni. Instituția a pus la dispoziție spații pentru cazarea acestora, produse alimentare, a organizat sesiuni de consiliere și asistență pentru a facilita integrarea refugiaților.

Dna Liliana Țurcan, dr. în drept,  conf. univ., a subliniat importanța colaborării dintre profesioniștii autorităților care gestionează fluxurile migraționale, cadrele didactice a Facultății de Drept și studenți. Această colaborare este esențială în construirea unei societăți capabile să răspundă echilibrat și eficient fenomenului migraționist.

Dl Alexandru ZUBCO, Oficiul Avocatului Poporului, a menționat faptul că migrația este  o problemă globală ce afectează fiecare colț al lumii, un aspect important fiind capacitatea autorităților naționale de a identifica nevoile acestor persoane și să creeze un sistem integrat de răspuns, care să implice toate instituțiile relevante.

Statele trebuie să instituie mecanisme rapide și eficiente, astfel încât refugiații să nu fie lăsați fără suport în fața dificultăților. Nicio țară nu poate face față singură fluxurilor migratorii de proporții. În acest sens, Agenția ONU pentru Refugiați și Consiliul Europei reprezintă pilonii principali care oferă  soluții durabile privind  respectarea și protecția drepturilor refugiaților.

La conferință au fost abordate diverse subiecte, precum: situația și protecția persoanelor strămutate în RM; oportunitățile de integrare a refugiaților, riscurile asupra securității naționale,  ordinii publice și de drept în contextul afluxului de persoane strămutate; rolul instituției Ombudsmanului în domeniul monitorizării respectării drepturilor omului; rolul poliției de frontieră, poliției naționale, serviciului de informații și securitate, inspectorilor de migrație în asigurarea drepturilor persoanelor străine.

Published vineri, 11 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Limba prieteniei la USM: dezvoltarea calităților profesionale în dezamorsarea conflictelor în cadrul Școlii de toamnă

Astăzi, luni 14 septembrie, în Sala Senatului a Universității de Stat din Moldova a avut loc deschiderea oficială a Școlii de toamnă „Minoritățile etnice în spațiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved