Universitatea de Stat din Moldova dă startul anului de studii la programele de recalificare profesională în domeniul de studii Științe ale Educației, domeniul de formare profesională Formarea Profesorilor.

În 10-11 aprilie, Centrul de Resurse pentru Formare Continuă a organizat ședințe de bunvenit noilor cursanți, care vor începe pregătirea teoretică și practică pentru a obține o nouă calificare. Scopul evenimentului a fost formarea comunității academice a cursanților, informarea despre calendarul academic și organizarea procesului de instruire.

La eveniment au fost prezenți Tatiana Turchină, șefa CRFC, Maria Bîrcă, dr. conf. șefa- adjunct CRFC, Aurelia Roșca specialist principal CRFC și coordonatorii de programe.

300 cadre didactice, înscrise la 10 programe de recalificare profesională Istorie, Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Matematică, Informatică, Limba și literatura Română, Limba Franceză, Limba Engleză, vor beneficia de formare teoretică solidă, dar și de numeroase aplicații practice, stagii de pregătire și consiliere profesională.

În anul de studii 2025-2026 studiile de recalificare profesională în domeniul de studii Științe ale Educației sunt susținute financiar de Ministerul Educației și Cercetării.

Suntem încântați să dăm startul unui nou ciclu de învățare pentru adulții ce intenționează să obțină o nouă calificare profesională. Recalificarea profesională este una dintre soluțiile oportune pentru adaptarea la noile realități economice și sprijinirea sistemului educațional, în care se atestă un deficit de cadre didactice” a declarat Tatiana Turchină.

Coordonatorii de program, prezenți la eveniment, au felicitat cursanții dorindu-le succes în calea aleasă și asumată.

Studiile la programele de recalificare sunt susținute de cadre didactice și specialiști cu experiență, iar curricula este actualizată constant pentru a reflecta cele mai noi tendințe și cerințe ale domeniului educației.

Studiile la programele de recalificare durează 1 an, pe parcursul căruia sunt organizate sesiuni în format online și cu prezență fizică. Cursanții finalizează studiile cu susținerea tezei de recalificare, care atestă competențele profesionale și specifice dezvoltate pe parcurs. Urmare a cursurilor de recalificare, profesorii vor putea preda două discipline școlare concomitent, aceasta urmând să contribuie la acoperirea deficitului de cadre didactice din sistemul educațional.

Published miercuri, 16 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

La USM a fost inaugurat Colloquium-ul de vară de la Saharna, dedicat cercetării arheologice preistorice și antice

Încheiem această săptămână cu inaugurarea lucrărilor Colloquium-ului de vară de la Saharna, desfășurat în perioada 23-26 iulie, cu genericul „Lut, obiecte și oameni în arheologia preistorică...

Apel de participare la Școala Regională „Acțiune Climatică și Drepturile Omului” l 12–17 octombrie 2026

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Global Campus of Human Rights și programul regional GC Caucasus, invită studenții, cercetătorii, tinerii profesioniști, reprezentanții societății civile...

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al USM desfășoară o nouă campanie de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău”

Centrul de Arheologie „Ion Niculiță” al Universității de Stat din Moldova a dat startul unei noi campanii de cercetări arheologice la situl Saharna „Țiglău” (raionul Rezina)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved