După trei zile de competiție intensă și meciuri captivante, între cele patru echipe participante la Universiada Republicană 2025 la baschet feminin, desfășurată în perioada 14-16 aprilie, clasamentul final al turneului este următorul:

Locul I: Universitatea de Stat din Moldova (USM)

Locul II: Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)

Locul III: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF)

Echipa campioană, reprezentând Universitatea de Stat din Moldova, a demonstrat o superioritate remarcabilă pe parcursul întregii competiții, obținând victorii în toate meciurile disputate și etalând un joc spectaculos și bine coordonat.

Campioanele Universiadei 2025 la baschet feminin (USM) sunt: Iacovenco Elvira, Ermurachi Daniela, Crîșmari Valeria, Manoil Lilia, Fedun Anastasia, Culea Cristina, Arnăut Svetlana, Stolear Nicoleta, Rusu Vladislava. Echipa a fost condusă cu profesionalism de antrenoarea Olga Țugui.

Pe lângă succesul echipei de baschet feminin, Universitatea de Stat din Moldova s-a remarcat și în clasamentul general al Universiadei Republicane 2025 pe echipe, obținând Locul I cu un total de 88 de puncte. Următoarele poziții în clasamentul general sunt ocupate de:

Locul II: Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) – 65 puncte

Locul III: Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) – 59 puncte

Adresăm felicitări campioanelor Universiadei 2025 la baschet feminin, echipei USM, pentru performanța excepțională și dăruirea de care au dat dovadă. De asemenea, felicităm toate echipele premiante pentru spiritul competitiv și rezultatele obținute.

Published joi, 17 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „Particularități structural-semantice ale unităților frazeologice (în baza zoonimelor) în limba engleză” a dnei Felicia BANU

Pe data de 3 noiembrie 2020, la ora 14.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M.Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GREECE – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, ARISTOTLE UNIVERSITY OF THESSALONIKI, GREECE oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​