Prin dialog, parteneriat și schimb de bune practici, Universitatea de Stat din Moldova (USM) își consolidează poziția în spațiul european al educației și cercetării, contribuind activ la dezvoltarea unui ecosistem universitar competitiv și deschis.

În aceste zile, reprezentanții USM își continuă vizita oficială în Regatul Spaniei, organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova și susținută activ de Excelența Sa, Eugeniu Revenco, ambasadorul Republicii Moldova în Spania.

Agenda vizitei a inclus întrevederi importante cu reprezentanți ai mai multor instituții de prestigiu, printre care și IE University, recunoscută la nivel internațional pentru inovație și leadership academic. Discuțiile purtate cu Maria Eugenia Martín, vice-rector pentru parteneriate și Alianțe Academice Globale și cu Adelaide Isaacs, director pentru dezvoltarea afacerilor, s-au concentrat pe inițierea unor proiecte comune în domenii precum tehnologiile educaționale, studiile umaniste, scrierea academică și aplicarea inteligenței artificiale în procesul didactic. Totodată, a fost lansată propunerea organizării unui seminar public, susținut de un expert IE și destinat studenților USM – un prim pas concret în direcția consolidării colaborării academice.

Un alt moment semnificativ al vizitei a fost întrevederea de la sediul Institutului Cervantes – instituție emblematică în promovarea limbii și culturii spaniole. Delegația USM a fost primită de Carmen Noguero Galilea, secretar general al Institutului, însoțită de domnii Luis Marina Bravo și Philippe Robertet Montesinos, reprezentanți ai Direcției de Relații Internaționale. Dialogul a vizat extinderea și aprofundarea parteneriatelor culturale și academice, în special în domeniul studiului limbilor străine. S-a accentuat necesitatea unei colaborări consolidate între Institutul Cervantes și Facultatea de Litere a USM, în vederea promovării patrimoniului educațional și lingvistic hispanic în Republica Moldova.

Prin aceste demersuri, Universitatea de Stat din Moldova continuă să dezvolte relații internaționale durabile, axate pe excelență academică, inovație și mobilitate universitară.

Vizita oficială a delegației USM în Regatul Spaniei are loc în perioada 21–25 aprilie 2025, în cadrul subproiectului IT Hub, finanțat de Banca Mondială.

Din componența delegației fac parte:
Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova;
Sergiu Corlat, prorector pentru digitalizare;
Dragoș Ungureanu, șef al Departamentului Software;
Mariana Tacu, conferențiar universitar, doctor, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării;
Angela Roșca, conferențiar universitar, doctor, Facultatea de Litere.

Published vineri, 25 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

CONSOLIDAREA VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE A UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA PRIN REZULTATE REMARCABILE LA INVENTCOR 2026

Universitatea de Stat din Moldova confirmă, încă o dată, excelența în domeniul cercetării și inovării prin performanțele deosebite înregistrate în cadrul celei de-a VII-a ediții a...

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved