Rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ. Igor Șarov a avut astăzi, 14 mai, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, E.S. Katayama Yoshihiro. La discuții au mai participat prorectorul pentru activitatea științifică, Aurelia Hanganu și președintele Fundației pentru Relații Moldo-Japoneze, Valeriu Bînzaru.

Rectorul, Igor Șarov, a vorbit despre prioritățile Universității de Stat din Moldova și anume: digitalizarea proceselor educaționale și administrative ale universității; intensificarea cooperării interuniversitare; implementarea proiectelor de mobilitate academică; formarea profesională continuă pentru cadrele universitare; dotarea sălilor de curs/laboratoare cu echipamente multimedia etc.

La rândul său, E.S. Katayama Yoshihiro și-a exprimat disponibilitatea aprofundării relațiilor de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Japoniei în Republica Moldova prin susținerea studierii limbii și culturii japoneze în cadrul Fundației pentru Relații Moldo-Japoneze.

Totodată, rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., conf. univ. Igor Șarov a semnat un acord de colaborare cu Universitatea TSUKUBA din Japonia privind organizarea mobilităților academice pentru studenții și profesorii ambelor instituții de învățământ superior.

Menționăm că în cadrul întrevederii dr., conf. univ. Igor Șarov și E.S. Katayama Yoshihiro au vizitat și „Piatra bombardată atomic militând pentru pace. Mesaj din Hiroshima” amplasată în campusul central al Universității de Stat din Moldova.

Published vineri, 14 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind organizarea alegerilor rectorului Universității de Stat din Moldova

Comisia Electorală Universitară (CEU) a Universităţii de Stat din Moldova (USM), aduce la cunoştinţă, comunitatea academică cu drept de vot, precum că la data de 9...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 15decembrie 2020, ora 14.00,Bl. III al USM, sala 311 va avea loc ședința comună a Seminarelor Științifice de Profil 621.Ştiinţe ale limbajului și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved