Astăzi, 14 mai 2021, Departamentul Drept Procedural al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat, în regim on-line, masa rotundă dedicată aniversării a 75 de ani de la înființarea USM, cu genericul „Medierea civilă și penală”.

La eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, ai organizațiilor internaționale și asociațiilor obștești, mediatori, doctoranzi, studenți, precum și alte persoane interesate. În calitate de moderatori activitatea i-a avut pe Igor Dolea, prof. univ., Directorul Institutului de Reforme Penale și pe Felicia Chifa, lector universitar, mediator, actori ce au adus un aport considerabil la dezvoltarea instituției medierii prin rezultate științifice deosebite care se bucură în prezent de valoare aplicativă.

În debutul evenimentului, participanții au fost salutați de către Serghei Brînză, prof. univ., decan al Facultății de Drept, USM și Belei Elena, conf. univ., șefa Departamentului Drept Procedural, Facultatea de Drept, care au încurajat organizarea unor astfel de activități ce pun față în față provocările realității cu care se confruntă practicienii, cu tezele de ordin teoretic existente asupra instituției medierii, precum și interesul manifestat de studenți. Totodată, aceștia și-au exprimat certitudinea că masa rotundă își va găsi continuitate în dezvoltarea unor acțiuni concrete pe tărâmul medierii, prin promovarea propunerilor de ordin legislativ, promovarea mai largă a instituției ca modalitate alternativă de soluționare a conflictelor, sporirea importanței statutului mediatorului etc.

În cadrul mesei rotunde au fost discutate următoarele subiecte relaționate medierii care, deși este reglementată încă din anul 2007, totuși este o instituție relativ nouă pe tărâmul juridic:

  • Medierea în Republica Moldova, evoluție, perspective și provocări.
  • Medierea garantată de stat. Proiectul ,,Accesul la Justiție în Moldova”, implementat de Millenium DPI Partners, L.L.C.
  • Dezvoltarea medierii comerciale în cadrul Proiectului de implementare a Medierii și Arbitrajului Comercial implementat de către Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO);
  • Medierea penală în Republica Moldova;
  • Medierea familială în Republica Moldova;
  • Medierea comercială în Republica Moldova ș. a.

O rundă de întrebări și răspunsuri privind instituția medierii ca modalitate de soluţionare alternativă a conflictelor pe cale amiabilă a urmat spre sfârșitul evenimentului, astfel încât toți participanții au avut ocazia să se manifeste. Masa rotundă cu genericul „Medierea civilă și penală” a reprezentat un eveniment util și semnificativ în planul promovării medierii, precum și familiarizării publicului larg cu realizările existente în acest plan în momentul de față, care au fost abordate tranșant în cadrul comunicărilor.

Published vineri, 14 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifică studențească „Chimia ecologică și a mediului”, ediția a XVIII-a, consacrată Zilei Internaționale a Studenților

Departamentul Chimie Industrială și Ecologică și Laboratorul de cercetări științifice „Chimie ecologică și tehnologii chimice moderne” din cadrul Facultății de Chimie si Tehnologie Chimică au organizat...

Anunț privind demararea procesului de alegere a noului Senat al USM

Conform deciziei Senatului Universității de Stat din Moldova, din 18.11.2020, Comisia Electorală Universitără anunță declanșarea procesului de alegere a noului Senat al Universității de Stat din...

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved