În 20 septembrie 2025 Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a găzduit lecția publică a profesorului din Germania, Dr. Heribert Hinzen, expert internațional în domeniul educației adulților și al învățării pe tot parcursul vieții, Honorary Fellow al UNESCO Institute for Lifelong Learning și Doctor Honoris Causa al USM.

Prezentarea cu tema „Lifelong Learning for All – Universities Supporting the Development of Adult Learning and Education through Research, Teaching and Engagement” a evidențiat rolul universităților în promovarea dreptului fundamental la educație și în consolidarea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții (LLL). Profesorul Hinzen a subliniat importanța cooperării dintre guverne, universități și societatea civilă, precum și contribuția învățământului superior la dezvoltarea durabilă prin cercetare, predare și implicare comunitară.

Evenimentul se înscrie în eforturile USM de a promova excelența academică și de a contribui la agenda internațională privind educația pentru toți și dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere.

Published luni, 22 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved