Universitatea de Stat din Moldova este instituția de învățământ superior care oferă cea mai diversificată gamă de oportunități pentru formarea viitorilor specialiști ai Republicii Moldova. 

În acest context, o nouă direcție de dezvoltare o constituie promovarea limbii și culturii spaniole chiar în inima Chișinăului. Acest lucru devine posibil datorită parteneriatului dintre USM și Instituto Cervantes, care au semnat astăzi, 29 septembrie, o Convenție de colaborare, menită să consolideze cooperarea în domeniul educației, cercetării și promovării limbii și culturii spaniole în Republica Moldova.

Actul a fost semnat de către rectorul USM, prof. univ., dr. Igor Șarov, și directorul Institutului Cervantes din București, Abel A. Murcia Soriano, în prezența E.S. domnului Francisco de Asis Aguilera Aranda, reprezentantul Ambasadei Regatului Spaniei la Chișinău. 

Colaborarea prevede promovarea limbii spaniole nu doar în rândul studenților și cadrelor universitare USM, ci și în rândul publicului larg, prin activități organizate în spațiile universitare și în alte locații partenere. 

Printre acțiunile planificate se numără: inaugurarea Aulei Theodor Balaban – Spațiu Institutul Cervantes din cadrul Facultății de Litere, care va fi dotat cu echipamente, mobilă și materiale pentru a sprijini predarea limbii spaniole, formarea profesorilor, desfășurarea de cursuri de limbă spaniolă pentru studenți, cadre universitare și publicul larg; ateliere, conferințe și evenimente culturale dedicate culturii spaniole; acțiuni de promovare a certificărilor oficiale DELE, recunoscute la nivel internațional; dezvoltarea unor activități academice și de cercetare cu participarea specialiștilor și profesorilor din ambele instituții.

De asemenea, datorită parteneriatului, studenții și profesorii de limbă spaniolă a USM vor beneficia de 50 de licențe gratuite de acces la Biblioteca electronică a Institutului Cervantes.

Fondat în 1991 de Guvernul Spaniei, Instituto Cervantes este cea mai importantă instituție internațională dedicată promovării limbii spaniole, a limbilor co- oficiale și a culturii hispanice. Rețeaua sa globală numără peste 90 de centre în întreaga lume, devenind un reper al excelenței în domeniul educației lingvistice și culturale.

 

Published luni, 29 septembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Excelența academică a fost celebrată la Universitatea de Stat din Moldova în cadrul Galei „TOP 100 STUDENȚI AI ANULUI I”!

Performanța academică a fost celebrată în cadrul Galei „Top 100 Studenți ai anului I”, un eveniment organizat la inițiativa Autoguvernării Studenților USM. Proiectul și-a propus să...

Vizită de lucru a echipei Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul proiectului Interreg NEXT România–Republica Moldova

În perioada 08–10 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a echipei Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), organizată în...

Rectorul USM s-a întâlnit cu Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, în vederea stabilirii noilor direcții de cooperare academică

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Excelența Sa Dominique Waag, în cadrul căreia au...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved