Universitatea de Stat din Moldova a găzduit săptămâna trecută workshopul internațional „Istoria limbii – istoria discursurilor – istoria conceptelor”, un eveniment desfășurat sub egida cooperării științifice dintre USM și Moldova-Institut Leipzig.

Unul dintre momentele centrale ale workshopului a fost conferința publică susținută de prof. univ., dr. hab. Klaus Bochmann, membru al Academiei Saxone de Științe din Leipzig. A fost evidențiată importanța lucrării lui Michel Foucault, „Ordinea discursului”, precum și subiectul „Temei, obiectului și metodelor”, concepte care au devenit instrumente esențiale în cercetarea interdisciplinară.

Evenimentul a reunit profesori universitari și cercetători din domeniile istoriei, filosofiei și filologiei, oferind o platformă unică pentru schimb academic și reflecție interdisciplinară.

De asemenea, prof. Klaus Bochmann a fost prezent la ceremonia solemnă dedicată aniversării a 79 de ani de la fondarea instituției noastre, unde a adresat un mesaj de felicitare comunității USM: „Parteneriatul dintre instituțiile noastre, este unul inegal, are o istorie bogată, iar noi ne bucurăm că putem contribui, chiar și într-o măsură modestă, la succesele Universității de Stat din Moldova. Sunt convins că USM va ocupa, într-un viitor nu prea îndelungat, un loc de frunte între universitățile din Europa Centrală și de Est. Interesul Germaniei pentru cooperarea științifică cu Republica Moldova a crescut considerabil în ultimii ani și se va intensifica și mai mult în urma recentelor evoluții politice ale Republicii Moldova. Suntem fericiți că în USM am găsit un partener de încredere, pe care putem conta în toate privințele. Vă dorim în continuare multe succese — Vivat, crescat, floreat USM!”

„Istoria limbii – istoria discursurilor – istoria conceptelor” face parte din proiectul finanțat în baza rezultatelor concursului național de proiecte „Măsuri de promovare a mobilității bilaterale dintre Republica Federală Germană și Republica Moldova bazate pe proiecte – ProMoMo”, aprobat prin Decizia Consiliului Autorității contractante nr. 03 din 30.12.2024, precum și prin Ordinele Autorității contractante nr. 39-PC și 41-PC din 30 decembrie 2024, în cadrul Priorității strategice.

Published luni, 6 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a participat la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”

Cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat, în perioada 4-6 iunie, la Conferința Științifică Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de...

Apel de participare la programul Visegrad Scholarship at the Open Society Archives, destinat cercetătorilor și jurnaliștilor

Departamentul de Cooperare Internațională al USM informează despre apelul de participare la programul Visegrad Scholarship at the Open Society Archives, destinat cercetătorilor, jurnaliștilor interesați să desfășoare...

Cursul „Evaluarea programelor publice” continuă la USM cu un nou grup de beneficiari

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved