Cu mândrie și bucurie anunțăm că doi cercetători ai Universității de Stat din Moldova fac parte din lista laureaților Premiului Național 2025, aprobată de Guvern.

Dumitru Erhan și Ștefan Rusu, cercetători în științe biologice sunt printre cei 11 profesioniști premiați pentru excelență în artă, știință, literatură, cultură și sport. Pentru ediția din acest an au fost depuse 26 de dosare, iar laureații au fost aleși prin vot secret de Comisia pentru decernarea Premiului Național.

Distincția le-a fost acordată pentru ciclul de lucrări „Parazitoze asociate la animalele domestice și sălbatice, profilaxia și tratamentul”, un portofoliu științific complex care cuprinde 5 monografii, un ghid metodologic, numeroase articole publicate în reviste internaționale de prestigiu (WoS/ Scopus), 19 brevete de invenție, 70 de distincții la expoziții naționale și internaționale și peste 40 de acte de implementare.

Cercetările autorilor au o valoare științifică fundamentală și aplicativă, oferind soluții inovatoare pentru combaterea parazitozelor la animalele domestice și sălbatice, precum și pentru reducerea pierderilor economice din sectorul zooveterinar. Rezultatele acestui amplu demers științific contribuie esențial la dezvoltarea cunoașterii în domeniul biologiei parazitare și la consolidarea prestigiului științei moldovenești pe plan internațional.

În cadrul lucrărilor prezentate, autorii au evidențiat impactul major al parazitozelor asupra sănătății animalelor și asupra calității produselor de origine animală, propunând modele moderne de diagnostic, profilaxie și tratament validate științific și implementate în practică.

Această performanță aduce prestigiu întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și reafirmă nivelul înalt de excelență al activității de cercetare desfășurate în cadrul instituției.

Felicitări, stimați cercetători! Apreciem contribuția dvs adusă domeniului cercetării și vă dorim mult succes în continuare!

Published joi, 9 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Din prima sursă: cursurile Universității de Stat din Moldova se reiau din 1 septembrie

Universitatea de Stat din Moldova a decis reluarea cursurilor din 1 septembrie 2020. În condițiile generate de noul coronavirus, activitățile didactice la Universitatea de Stat din...

Mesajul USM de Ziua internațională a tineretului

USM adresează tradiționalul mesaj de felicitare de Ziua internațională a tineretului – sărbătoarea optimismului și tinereții, încrederii și independenței. Tinerețea este o perioadă minunată în viața...

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved