Astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), a fost lansat Concursul Național de Drept al Uniunii Europene, o inițiativă academică de anvergură națională dedicată studenților facultăților de drept din Republica Moldova. Evenimentul este conceput ca un exercițiu practic esențial, menit să pregătească tinerii juriști pentru integrarea țării în Uniunea Europeană.

Concursul reunește un parteneriat instituțional puternic, fiind organizat cu implicarea: Ministerului Justiției, Institutului Național al Justiției (INJ), Biroului pentru Integrare Europeană, instituțiilor de învățământ superior cu facultăți de drept și a partenerilor internaționali de dezvoltare, GIZ Moldova. În deschiderea evenimentului, rectorul Igor Șarov a subliniat importanța proiectului: „Concursul Național de Drept al Uniunii Europene se desfășoară într-un moment decisiv pentru Republica Moldova – momentul în care țara noastră se află pe drumul ireversibil al aderării la Uniunea Europeană.

Evenimentul de astăzi are o valoare simbolică și practică: el oferă tinerilor juriști ocazia de a se conecta direct la valorile, principiile și mecanismele dreptului european, care vor modela viitorul juridic al țării noastre.” Concursul se va desfășura în perioada octombrie – noiembrie 2025, fiind structurat în etape succesive, de la preselecția universitară internă și sesiuni de mentorat, până la Runda Finală Națională din noiembrie 2025.

Obiectivul principal al Concursului este de a stimula interesul studenților pentru Dreptul UE și de a-i familiariza cu mecanismele de integrare, promovând în același timp valorile fundamentale europene: statul de drept, respectarea drepturilor omului, solidaritatea și egalitatea de șanse.

Published joi, 9 octombrie 2025

Anunțuri și Comunicate

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

APEL DE PARTICIPARE Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

Universitatea de Stat din Moldova anunță lansarea apelului de participare pentru Școala de vară,  29 iunie – 01 iulie 2026, dedicată implicării civice a tinerilor cu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved